Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat, vineri, importanţa redobândirii încrederii populaţiei în autorităţi pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, deoarece lipsa acesteia generează "tragedii", în condiţiile în care pacienţii se prezintă "foarte târziu" la medic.
Rafila a participat la masa rotundă 'COVID-19: aspecte actuale', organizată online de Academia de Ştiinţe Medicale.
"Cred că lucrul cel mai important ca să putem să gestionăm această pandemie (...) este redobândirea încrederii populaţiei în autorităţile medicale, pe de o parte, şi în autorităţile publice, pe de altă parte. Lipsa de încredere generează tragedii, pentru că de multe ori oamenii se prezintă foarte târziu la medic, când posibilităţile terapeutice în cazul infecţiei cu noul coronavirus sunt limitate şi cred că avem foarte mult de lucrat şi Academia de Ştiinţe Medicale ar putea să fie unul dintre actorii importanţi încât să recredibilizăm corpul medical, care şi-a făcut cu prisosinţă datoria în aceşti doi ani", a transmis Rafila.
El a evidenţiat că mulţi dintre angajaţii din sistemul sanitar implicaţi în gestionarea pandemiei COVID-19 au muncit "până la epuizare", iar unii s-au îmbolnăvit şi au murit.
"Ne găsim într-o perioadă în care goana după audienţă duce la popularizarea de către mass-media a unor false personalităţi medicale, care nu au alt scop decât a răspândi ştiri care sperie populaţia doar din dorinţa de audienţă", a atras atenţia ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a punctat că s-a reuşit într-un timp relativ scurt să se stabilească un circuit clar al pacientului COVID care să beneficieze de întreg lanţul necesar pentru diagnostic, evaluare, tratament, atât la medicul de familie, în centrele ambulatorii, cât şi pentru cei care au forme mai grave, în spitale, astfel încât să nu se mai genereze o presiune pe sistemul de sănătate similară cu cea din valul al patrulea al pandemiei.
"Sperăm ca în această săptămână, odată cu operaţionalizarea acestor centre ambulatorii de evaluare a pacienţilor şi cu înscrierea în cadrul sistemului generat de Ministerul Sănătăţii a peste 3.500 de medici de familie pentru testarea pacienţilor, (...) să putem să controlăm mai bine pandemia şi lucrul ăsta să-l cuplăm şi cu resursele terapeutice care încep să fie disponibile, nu mă refer la antiviralele clasice deja, la Favipiravir sau la Remdesivir, ci la moleculele inovative care, de la sfârşitul acestei luni, vor fi disponibile şi pentru pacienţii din România", a declarat ministrul Rafila.
El a subliniat, totodată, importanţa continuării campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, în contextul "dovezilor solide" privind o pondere mult mai mică a cazurilor grave şi a deceselor în rândul persoanelor imunizate.
Alexandru Rafila, obiectiv major pentru gestionarea pandemiei: 'Cred că este lucrul cel mai important'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

427
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
427

225
Vreme capricioasă la început de săptămână - ANM anunță până la 17°C în unele regiuni, dar ceață și ploi în altele
225

494
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
494

1.451
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.451

1.176
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
1.176

1.601
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
1.601

2.301
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.301

1.050
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.050

2.645
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
2.645

4.008
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
4.008

2.110
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.110

904
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
904

2.458
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.458















Comentează