Primele alegeri locale din Letonia organizate după o reformă substanţială şi controversată a administraţiei regionale s-au caracterizat printr-o scădere istorică a ratei de participare, puţine surprize politice şi realegerea lui Aivars Lembergs, condamnat la cinci ani de închisoare, ca primar al oraşului Ventspils, transmite duminică EFE, potrivit Agerpres.
Doar 34% din cei 964.339 de cetăţeni cu drept de vot s-au deplasat sâmbătă la urne, în 41 din cele 42 de noi unităţi administrative (faţă de 119, înainte de reorganizare), ceea ce reprezintă cea mai scăzută rată de participare de când Letonia şi-a recâştigat independenţa, în 1991, potrivit Comisiei Electorale Centrale letone.
Analiştii politici atribuie această rată scăzută restricţiilor din timpul campaniei electorale, pe fondul pandemiei de coronavirus.
În oraşul portuar Ventspils, partidul Pentru Letonia şi Ventspils, al lui Lembergs, a câştigat 54,3% din voturi, în ciuda faptului că politicianul leton ispăşeşte în prezent o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru corupţie şi spălare de bani şi riscă să-i fie confiscate active şi proprietăţi imobiliare în valoare de sute de milioane de euro.
La aceste alegeri locale, care reprezintă doar un indicator aproximativ al posibilului comportament al alegătorilor la scrutinul parlamentar din toamna anului viitor, atât partidele din opoziţie, cât şi guvernul au înregistrat câştiguri electorale.
În capitala Riga nu s-au desfăşurat alegeri locale, dat fiind că un astfel de scrutin a avut loc vara trecută, după un scandal politic care a dus la căderea coaliţiei de guvernare.
Partidul de opoziţie Alianţa Verzilor şi a Agricultorilor (ZZS) a câştigat în mai multe noi unităţi administrative unde se impusese ca partid predominant în alegeri precedente. Alianţa Regională Letonă (LRA), care nu a obţinut niciun mandat la alegerile legislative din 2018, a câştigat mai multe mandate în noile unităţi administrative. Autoproclamatul partid social-democrat Armonia (S) a avut rezultate bune în estul Letoniei şi a câştigat oraşul Rezekne. Formaţiunea de centru Noua Unitate (JV), a premierului Krisjanis Karins, a obţinut mandate în 25 noi unităţi administrative.
În multe circumscripţii electorale şi în noile districte, noii consilieri au format "coaliţii curcubeu", compuse din partide naţionale şi formaţiuni exclusiv locale.
Potrivit analiştilor politici, primele alegeri municipale de după reforma administraţiei regionale s-au axat pe probleme locale precum locurile de muncă, autostrăzile, transportul şi infrastructura locală.
Alegerile locale în Letonia, marcate de o rată scăzută de participare
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează