Muftiul Sultanatului Oman, cea mai înaltă autoritate religioasă din această ţară situată în Golful Persic, a felicitat marţi "poporul afgan pentru victoria împotriva invadatorilor", după ce ţara a căzut în mâinile talibanilor, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Acesta este primul mesaj de felicitare adresat grupării talibane de către o autoritate religioasă din Golf.
Mai multe guverne din regiune au reacţionat la vestea preluării controlului asupra capitalei afgane Kabul de către talibani prin apeluri la stabilitate şi la protejarea civililor.
"Felicităm poporul afgan musulman frate pentru ... victoria sa împotriva invadatorilor", a declarat pe Twitter muftiul Ahmad bin Hamad al-Khalili.
În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, care a lansat o ofensivă în luna mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlul aproape în întregime asupra Afganistanului.
Talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan (1996 - 2001). În 2001, ei au fost înlăturaţi după invazia unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite.
În perioada regimului taliban, femeile afgane nu aveau dreptul să lucreze şi să studieze şi nu puteau părăsi locuinţele decât dacă erau însoţite de un membru de sex masculin din familie. De asemenea, femeilor le-a fost impusă purtarea obligatorie a burqa în public.
Flagelările şi execuţiile, inclusiv lapidarea pentru adulter, erau organizate în locuri publice şi pe stadioane.
În perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan, talibanii au fost recunoscuţi de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Pakistan.
Afganistan - Apar primele felicitări externe pentru victoria talibanilor
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

10
Conferință secretă despre Anticrist organizată la Roma de un miliardar. Evenimentul discret al investitorului apropiat de Trump stârnește reacții dure în lumea catolică
10

548
Ministrul Finanțelor „bate șaua” înaintea votului pe buget: „Parlamentul decide între responsabilitate și populism”
548

1.435
Un înalt oficial de la Kiev dezvăluie situația dificilă - Atitudinea Ungariei lasă Ucraina fără opțiuni
1.435

2.325
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
2.325

4.814
Miroase a revoluție în Iran: Teheranul ia măsuri draconice
4.814

1.790
Coaliția dă în clocot din cauza bugetului: PSD îl acuză pe Bolojan că „protejează multinaționalele și sacrifică românii vulnerabili”
1.790

3.564
După replica dură 'Nu avem de-a face cu Winston Churchill', Donald Trump l-a sunat pe Keir Starmer: criza din Strâmtoarea Ormuz pe agenda discuției
3.564

3.368
Paradoxul economic al războiului: Ucraina bombardată crește mai repede decât România lui Bolojan
3.368

6.314
Prima putere nucleară care ia în calcul chemarea lui Donald Trump împotriva Iranului
6.314

4.035
Mesajul lui Trump panichează piețele - Prețul petrolului a explodat
4.035

5.905
O româncă scrie istorie la Oscar: filmul ei câștigă premiul Academiei într-un rezultat rar
5.905

2.212
Povestea care pare imposibilă: cum a ajuns cel mai mic soldat din istorie erou al forțelor speciale americane
2.212

2.219
Dragoș Damian: Statule, te rog stai pe fundul tău, nu umbla la prețul combustibilului!
2.219
















Comentează