Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, susține că piața muncii din România a pierdut aproximativ 52.000 de locuri de muncă între mai și decembrie 2025, invocând date oficiale privind efectivul salariaților.
„52 de mii de locuri de muncă s-au pierdut între luna mai 2025 și decembrie 2025. Și nimeni din propagandă nu zice nimic! ‘Don’t look up!’”, a scris Adrian Câciu pe Facebook, care a atașat un tabel cu evoluția angajaților pe sectoare economice.
Ce arată datele
Potrivit datelor afișate în tabelul distribuit în postarea deputatului PSD, în industrie, spre exemplu, din luna mai 2025 și până în luna decembrie 2025 peste 24.000 de persoane și-au pierdut locurile de muncă.
Peste 22.2 mii de români care lucrau în industria prelucrării și-au pierdut locul de muncă, în aceeași perioadă a anului trecut.
În sectorul serviciilor administrative, peste 6.800 de persoane și-au pierdut anul trecut locurile de muncă.
Pierderi au fost și în învățământ, peste 8.100 de posturi s-au pierdut în intervalul mai - decembrie 2025.
În HoReCa, peste 1.500 de persoane și-au pierdut locul de muncă în aceeași perioadă. În domeniul Informații și Telecomunicații peste 2.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă.





























Comentează