Puternicul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, a declarat duminică că îi pare foarte rău că afirmaţiile şi comportamentul său au fost interpretate "ca un flirt nesolicitat", după ce i-a fost adusă o a doua acuzaţie de hărţuire sexuală, transmite AFP preluat de agerpres.
"Cred că la muncă mă joc şi fac glume care mi se par amuzante. Uneori îi tachinez pe oameni într-un mod care mi se pare prietenos, atât în public, cât şi în privat", a declarat Cuomo într-un comunicat.
"Înţeleg acum că interacţiunile mele ar fi putut fi insensibile sau prea personale şi că unele comentarii, având în vedere poziţia mea, ar fi putut avea efecte neintenţionate asupra unora. Îmi dau seama că unele dintre lucrurile pe care le-am spus au fost interpretate greşit ca un flirt nesolicitat. Dacă unii au avut această impresie, îmi pare sincer rău", a adăugat el.
"Pentru a fi clar, nu am atins pe nimeni în mod necorespunzător, nici nu am făcut avansuri cuiva şi niciodată nu am vrut să fac pe cineva să se simtă incomod", a spus Cuomo.
Acestea sunt primele scuze oferite de guvernatorul democrat, în funcţie de 10 ani şi unul dintre cei mai puternici guvernatori din SUA, după acuzaţiile de hărţuire prezentate pe un blog miercuri de una din fostele sale consiliere.
Consiliera Lindsey Boylan, în vârstă de 36 de ani, a declarat că guvernatorul a sărutat-o nesolicitat pe gură, i-a sugerat să joace împreună poker pe dezbrăcate şi "a făcut numeroase eforturi pentru a o atinge pe spate, braţe, picioare", în perioada în care a lucrat în administraţia sa, între 2015 şi 2018.
O altă fostă colaboratoare, Charlotte Bennett, în vârstă de 25 de ani, a declarat sâmbătă pentru New York Times că în primăvara anului 2020 guvernatorul i-a făcut avansuri, ceea ce a făcut-o să nu se simtă confortabil. Guvernatorul era atunci, ca urmare a intervenţiilor sale publice zilnice urmărite de întreaga ţară, o vedetă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
Scuzele sale publice vin în momentul în care unii parlamentari din New York, inclusiv din cadrul majorităţii democrate, i-au cerut demisia. Mandatul său, al treilea, urmează să se încheie la sfârşitul anului 2022.
Un număr tot mai mare de personalităţi au cerut în acest week-end o anchetă independentă asupra acuzaţiilor, condusă de procuroarea democrată Letitia James.
Guvernatorul a declarat sâmbătă seara că a cerut unui fost judecător federal să realizeze o "examinare completă" a acestor acuzaţii, pe care, în acelaşi timp, le-a respins.
Dar propunerea sa a fost criticată. Mai multe personalităţi, aleşi locali, dar şi tânăra vedetă democrată din Congres, new-yorkeza Alexandria Ocasio-Cortez, sau senatoarea de Hawaii Mazie Hirono, au considerat că ancheta nu ar trebui să fie condusă de un fost judecător care a lucrat mult timp cu un apropiat de-al lui Andrew Cuomo, considerat insuficient de independent, ci de către procuroarea democrată Letitia James.
Aceasta, despre care mulţi cred că va candida la funcţia de guvernator cu următoarea ocazie, a intervenit şi i-a cerut lui Cuomo să-i predea cazul "imediat".
Chiar şi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a pledat pentru "o examinare independentă a acuzaţiilor".
Duminică seară, consilierul juridic al guvernatorului a informat că acesta i-a cerut în cele din urmă Letitiei James să se numească "un avocat privat" care să conducă ancheta, cu care guvernatorul va coopera "pe deplin" şi "voluntar"
"Vom recruta o firmă de avocatură" şi "vom supraveghea o anchetă riguroasă şi independentă", a răspuns procuroarea democrată.
Acuzat de hărţuire sexuală, guvernatorului de New York îi pare rău pentru afirmaţii "interpretate greşit"
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează