Acţiunile pentru siguranţa comunităţii din acest weekend au avut ca rezultat prinderea în flagrant a 7 persoane, precum şi dispunerea a 2 măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 30 de conducători auto au rămas fără permis.
În perioada 03-05 martie a.c., peste 400 de poliţişti au acţionat, la nivelul judeţului Călăraşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, notează Agerpres.
Au fost organizate 12 acţiuni punctuale şi s-a intervenit la 159 de evenimente sesizate prin 112.
Ca urmare a activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 64 de infracţiuni, 7 persoane au fost prinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 2 măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 516 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 160.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 7 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au fost reţinute 30 de permise de conducere şi retrase 14 certificate de înmatriculare.
Exemple: În data de 04 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat o acţiune în oraşul Budeşti, precum şi în localităţile Gălbinaşi şi Frumuşani.
Au fost constatate 3 infracţiuni, legitimate 126 de persoane, controlate 95 de autovehicule şi aplicate 69 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 73.660 de lei
Ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 2 permise de conducere şi au retras 10 certificate de înmatriculare.
În ziua de 4 martie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat activităţi în vederea clarificării situaţiei permiselor de armă expirate, fiind identificat un bărbat, de 66 de ani, din oraşul Budeşti, acesta deţinea fără respectarea prevederilor legale un pistolul neletal de autoapărare cu poriectil din cauciuc.
Arma si permisul de armă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Faţă de persoana în cauză s-a luat măsura anulării dreptului de deţinere port şi folosire a armelor în conformitate cu prevederile Legii 295/2004 R privind regimul armelor şi muniţiilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Acțiune de amploare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi în perioada 3-5 martie
Articole Similare

393
Alertă de securitate: BNR avertizează asupra unui fals cu potențial periculos
393

837
Șpagă în sala de operație: Chirurg din Sibiu, prins în flagrant înaintea unei intervenții
837

4.012
Accident groaznic în București: O șoferiță a accidentat mortal o fetiță de 5 ani și pe bunica ei. Fetița a decedat în urma coliziunii
4.012

20
Bărbat în stare gravă, găsit cu urme de agresiune prin înjunghiere: Anchetă deschisă în Caraș-Severin
20

21
Un copil de 9 ani a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul doi al unui imobil
21

1.581
Consilier prezidențial pe Educație, despre greva profesorilor: "E un fel de bombă nucleară. Pentru binele copiilor noștri sper să nu se ajungă acolo"
1.581

23
Peste 158 de tone de deşeuri provenite din dezmembrări auto, confiscate de poliţiştii gălățeni
23

34
Alertă de călătorie pentru Japonia, ninsori masive și risc crescut de avalanșe în mai multe regiuni
34

3.281
Un nou indicator rutier a apărut pe șoselele din România: Mulți șoferi nici măcar nu realizează ”eroarea” care îi poate costa scump
3.281

1.817
VIDEO Tigru siberian într-o curte din Dâmbovița - A fost sesizată Poliția
1.817

35
Rețineri într-o anchetă de trafic de droguri de mare risc: Substanțele ajungeau în special la elevi
35

1.362
Modificarea Legilor Justiției: Procurorii cer ca anchetarea magistraților să revină la DNA
1.362

26
Instruire româno-americană cu tancuri Abrams la Smârdan. Exerciții cu muniție reală, zi și noapte
26

















Comentează