Instruire româno-americană cu tancuri Abrams la Smârdan. Exerciții cu muniție reală, zi și noapte

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-02-2026 16:23

Article thumbnail

Sursă foto: economica.net

Militari din cadrul Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă” și militari ai Armatei SUA au desfășurat, în perioada 29 ianuarie – 4 februarie, activități comune de instruire în poligonul Smârdan. Forțele americane au participat cu cinci tancuri M1A2 SEPv2 Abrams.

Potrivit Biroului de presă al Ministerului Apărării, programul a inclus exerciții tactice la nivel de subunitate, proceduri de conducere a forțelor și trageri cu muniție reală, executate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Obiectivele instruirii


Activitățile au urmărit:

  • creșterea nivelului de pregătire al militarilor;

  • îmbunătățirea interoperabilității dintre structurile române și cele americane;

  • consolidarea cooperării în cadrul NATO.

Astfel de exerciții se vor desfășura periodic și contribuie la menținerea unui nivel ridicat de pregătire operațională a forțelor aliate din regiune.

Redislocare în Bulgaria


În zilele următoare, forțele și tehnica militară ale Armata Statelor Unite vor fi redislocate din poligonul Smârdan către poligonul Novo Selo, unde vor continua activitățile de instruire planificate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri