Poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat marţi 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 7.250 lei în urma unei acţiuni care a avut loc în zona Piaţa Universităţii pentru conştientizarea participanţilor la trafic care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
Potrivit Brigăzii Rutiere, în cadrul acţiunii au fost aplicate 22 amenzi pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă şi 10 pentru folosirea telefonului mobil.
Din data de 12 octombrie a fost interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare.
Potrivit Brigăzii rutiere, nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 6-8 puncte amendă (870-1160 lei) şi 4 puncte penalizare.
De asemenea, sunt sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 6-8 puncte amendă şi conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În momentul în care conducătorul unui vehicul încalcă o regulă privind circulaţia vehiculelor în timp ce ţine în mână sau foloseşte telefonul ori un alt dispozitiv mobil, va fi sancţionat cu 4-5 puncte-amendă (580-725) şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă se sancţionează cu 2-3 puncte amendă si 2 puncte penalizare, iar nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare, precum si nerespectarea condiţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţa constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4-5 puncte amendă si 3 puncte penalizare
Acțiune a Poliției Rutiere în zona Piața Universității - Sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 7.250 lei
Explorează subiectul
Articole Similare

69
Când nu ai voie să faci nuntă în 2026 și care sunt lunile 'perfecte' pentru căsătorie
69

958
Factorii care au dus la creșterea producției de energie electrică a României în vacanța de Crăciun
958

665
Cât ne costă masa de Revelion. Românii care respectă tradiția și includ peștele în meniu ajung să plătească mai mult
665

47
Record la West Side Christmas Market: peste un milion de vizitatori în Parcul Drumul Taberei
47

43
Jandarmii din Vâlcea au confiscat peste 4.000 de articole pirotehnice scoase la vânzare la Târgul de Crăciun
43

884
Sănătatea accelerează investițiile: final de an cu miliarde plătite prin PNRR
884

20
Aeroportul Cluj va produce propria energie. Amenajează un parc fotovoltaic de opt hectare
20

58
Barajul Paltinu funcționează normal. Alimentarea cu apă în Prahova este asigurată
58

7.923
VIDEO USR a început demersurile de demitere a celor 4 judecători din CCR care au lipsit de la ședința privind pensiile magistraților: „E similar cu o lovitură de stat!”
7.923

24
Telecabina spre Bâlea Lac, oprită din cauza vântului puternic
24

24
Poiana Brașov se pregătește de schi: pârtia pentru începători ar putea fi deschisă marți
24

2.951
VIDEO Ce a pățit un bărbat urmărit de o haita de câini după ce a rămas blocat în nămol
2.951

98
A fugit de câini și a căzut într-un lac. Bărbatul a fost salvat de jandarmii din Craiova
98

















Comentează