Ministrul Justiției a reacționat neașteptat după ce CCR a amânat iar decizia privind pensiile speciale. La CCR nu a fost cvorum, așa că s-a decis ca ședința să fie mutată pentru prima jumătate a lunii ianuarie.
Deciziile CCR nu intră în competența CJ
Ministrul Justiției a evitat să comenteze „blocajul” de la CCR, după ce instituția a amânat pentru 16 ianuarie pronunțarea în dosarul legii pensiilor magistraților, invocând lipsa informațiilor privind discuțiile interne și subliniind că CCR nu intră în sfera de competență a Ministerului.
Întrebat cum vede situația de la Curtea Constituțională și dacă se poate vorbi despre un blocaj, ministrul Radu Marinescu a declarat la Digi 24 că „nu ar putea să comenteze” întrucât nu cunoaște „detalii” și „nu știe ce s-a discutat în ședința Curții Constituționale”.
Marinescu spune că nu poate comenta ceea ce nu cunoaște
În contextul informațiilor potrivit cărora patru judecători ar fi ajuns la sediul CCR, dar nu ar fi intrat în ședință, ministrul a spus că nu poate interpreta situația: „nu cunosc ceea ce s-a întâmplat efectiv acolo, care sunt mecanismele deliberării, ce discuții au existat”.
Ministrul a indicat că explicațiile ar trebui să vină din partea CCR: „în acest context cred că cele mai bune lămuriri ar trebui să vină din partea Curții Constituționale și să se explice de ce s-a întâmplat acest lucru, de ce s-a amânat din nou”.
El a adăugat că CCR este „un organism politico-judiciar” care „nu intră în sfera autorității judecătorești” și „cu atât mai puțin în sfera de competență a Ministerului Justiției”, motiv pentru care i-ar fi „foarte greu” să comenteze asupra procedurilor interne.
Ce a explicat șefa CCR despre decizia de astăzi
Preşedintele Curţii Constituţionale Simina Tănăsescu a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de şedinţă pentru a fi luată decizia cu privire la sesizarea ICCJ vizând Legea referitoare la pensiile magistraţilor. Următorul termen a fost stabilit pentru vineri 16 ianuarie, ora 10.00, acesta fiind a treia amânare a discuţiilor privind legea care schimbă condiţiile de pensionare pentru magistraţi.
”Am constatat şi astăzi, ca şi ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că, în şedinţa care a fost stabilită pentru data de 28 decembrie, plenul a început în formaţie completă, el s-a diminuat pe parcursul şedinţei. Astăzi n-a putut fi întrunit deloc. Pentru că am constatat, am citit, mai citesc şi eu presa, am constatat în presă că unii dintre dumneavoastră au lansat şi unele speculaţii legate de o posibilă amânare a pronunţării sau întreruperea deliberărilor, pot să fac precizări şi în acest sens. Prevederea legală stabileşte că întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă din punct de vedere, procedural este cerută de un judecător, iar pe fond, cererea este justificată pentru o mai bună studiere a problemelor care formează obiectul dezbatării. Nu pot nici să confirm, nici să infirm nimic legat de vreo astfel de solicitare, întrucât şedinţa de deliberări nu s-a terminat de ieri până astăzi şi nu o să se termine până la următorul termen”, a declarat Simina Tănăsescu.
Tănăsescu a venit din concediu
Tănăsescu a precizat că ea era singurul judecător al Curţii care avea concediu în această perioadă, dar că şi l-a întrerupt tocmai pentru şedinţa referitoare la Legea pensiilor magistraţilor.
Ea s-a referit şi la speculaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea unui studiu de impact.
”Dar pentru că am văzut în presă speculaţii legate de un eventual studiul de impact, trebuie să precizez: studiul de impact e un document premergător în adoptarea actelor normative, e reglementat de legea 24/2000, nu e o noutate. Şi nu fac altceva decât să precizez informaţii care sunt cunoscute în spaţiul public pentru că sunt publicate deciziile noastre în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională are o constantă jurisprudenţă, în sensul că studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituţionalităţii legilor. E o opinie majoritară, opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta e jurisprudenţa în momentul de faţă, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră”, a mai transmis Simina Tănăsescu.
Următoarea şedinţă CCR pe lema Legii pensiilor magistraţilor a fost stabilită pentru 16 ianuarie, ora 10
Curtea Constituţională era aşteptată, luni, să ia o decizie în cazul Legii privind pensiile magistraţilor, după ce a amânat de două ori pronunţarea. La şedinţa de duminică, CCR a invocat lipsa cvorumului, după plecarea a patru judecători, într-o pauză de şedinţă. Pentru a se putea pronunţa o soluţie, era nevoie ca în sala de judecată să se afle şase dintre cei nouă judecători constituţionali. Legea contestată la CCR modifică modul în care este stabilit cuantumul pensiei şi condiţiile în care magistraţii se pot pensiona. Proiectul de lege a mai fost contestat la CCR, iar în 20 octombrie judecătorii au stabilit că este neconstituţional din cauză că lipsea avizul CSM. Ulterior, Guvernul şi-a angajat din nou răspunderea în Parlament, de data aceasta având aviz de la CSM, chiar dacă unul negativ.






























Comentează