Arsenal, îndemnată să transforme eșecul cu Aston Villa într-o lecție

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 29-12-2025 17:18

Article thumbnail

Sursă foto: SportMob

Înfrângerea lui Arsenal în ultima clipă în faţa lui Aston Villa în această lună a fost un pas greşit în încercarea echipei londoneze de a câştiga titlul din Premier League, dar antrenorul Mikel Arteta speră că revederea meciului îi va motiva pe fotbaliştii săi când vor întâlni din nou, marţi, formaţia din Birmingham, informează Reuters.

Villa, condusă de fostul tehnician al lui Arsenal, Unai Emery, are 11 victorii consecutive în toate competiţiile şi se află la trei puncte sub echipa lui Arteta în clasament. Arsenal este lider, cu două puncte peste Manchester City, potrivit Agerpres.

"Dacă foloseşti acea motivaţie şi acea sete de victorie în mod corect, cu siguranţă", le-a declarat Arteta reporterilor, luni, când a fost întrebat dacă revederea meciului cu Villa i-ar putea inspira pe jucătorii săi pe Emirates Stadium.

"Vom revedea meciul. Am câteva idei şi sunt lucruri pe care trebuie să le facem mai bine. Şi a fost destul de crud şi felul în care am pierdut. Însă da, am învăţat din asta."

Cele două victorii ale lui Villa contra lui Arsenal au jucat un rol major în deraierea ambiţiilor de titlu ale lui Arteta în sezonul 2023-24, iar clubul londonez a terminat pe locul doi în ultimele trei sezoane şi ţinteşte spre primul său titlu în Premier League din 2004.

Arteta a spus că Villa este o adevărată pretendentă la titlu în actuala stagiune, în ciuda celor spuse de Emery.

Arsenal, care se confruntă cu absenţa unor jucători cheie din cauza accidentărilor, inclusiv Kai Havertz, Cristhian Mosquera şi Ben White, ar putea căuta să se întărească în mercato din ianuarie.

"În funcţie, aşa cum am spus, de disponibilitatea anumitor jucători... trebuie să căutăm în mod activ, iar apoi putem... să o facem sau nu, asta e o altă poveste, dar treaba noastră este să fim întotdeauna foarte pregătiţi pentru că se poate întâmpla ceva, aşa că să sperăm că va fi foarte pozitiv", a afirmat Arteta.

Arsenal a beneficiat de patru autogoluri în această lună, iar Arteta a fost întrebat dacă acestea au fost rezultatul presiunii asupra adversarilor sau al norocului.

"Ei bine, asta ne dorim, ca fiecare adversar care vine aici să sufere... împotriva lui Villa avem un meci foarte greu. Îi cunoaştem, ştim ce fac şi este un meci frumos de pregătit şi jucat", a spus spaniolul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri