Asociaţia Jucătorilor profesionişti de tenis (PTPA) a anunţat vineri că a ajuns la un acord amiabil cu Tennis Australia, organizatoarea turneului Australian Open, care începe duminică la Melbourne, la zece luni după ce a intentat acţiuni în justiţie împotriva organismelor de conducere ale tenisului mondial, informează AFP, potrivit Agerpres.
Anunţul acordului cu Federaţia australiană vine la aproximativ zece zile după plecarea cofondatorului sindicatului PTPA, fostul număr 1 mondial Novak Djokovic, care a explicat că "valorile" şi "abordarea" sa "nu mai sunt aliniate cu orientarea actuală a organizaţiei".
PTPA va trimite o cerere de încheiere a unui acord amiabil cu Tennis Australia judecătorului responsabil de acest caz din Statele Unite, a declarat pentru AFP directorul executiv adjunct Romain Rosenberg, confirmând informaţiile publicate în decembrie de The Athletic.
În urma acestui acord, Tennis Australia ar trebui, aşadar, eliminată de pe lista organizaţiilor acţionate în justiţie de asociaţie, care le acuză în special de "exploatarea financiară" a jucătorilor şi de impunerea unui program de turnee "nesustenabil".
Deşi se aşteaptă ca acordul anunţat vineri să pună capăt procedurilor legale împotriva Tennis Australia, el nu abordează însă în acest moment niciuna dintre cerinţele fundamentale ale PTPA privind împărţirea veniturilor sau organizarea circuitului.
Pentru Romain Rosenberg, "orice acord privind schimbările necesare în tenis va trebui" negociat nu doar cu Tennis Australia, ci şi "cu toate părţile" încă implicate în procedurile legale, şi anume ITF, ATP, WTA şi organizatorii turneelor de la Roland Garros, Wimbledon şi US Open.
"Întotdeauna vrem ca lucrurile să fie rezolvate" cu celelalte părţi "fără a parcurge până la capăt" procedura judiciară, a subliniat Romain Rosenberg, vineri.
În martie 2025, PTPA a anunţat lansarea unei ofensive juridice majore împotriva circuitelor ATP şi WTA, a Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) şi a Agenţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA). Cei patru organizatori ai turneelor de Grand Slam au fost ulterior citaţi, în septembrie 2025.
De la începutul acestei acţiuni în justiţie, cele patru turnee de Mare Şlem au anunţat fiecare o creştere a premiilor în bani alocate jucătorilor.
"S-au înregistrat progrese şi le suntem recunoscători" organizatorilor turneului, a declarat vineri jucătoarea americană Coco Gauff, numărul 3 mondial, în timpul conferinţei de presă premergătoare turneului Australian Open.
"Dar dacă facem o comparaţie cu alte sporturi, procentul de venituri redistribuite de turnee jucătorilor încă nu a atins nivelul pe care ni l-am dori", a regretat Gauff înainte de anunţul acordului dintre PTPA şi Tennis Australia.
"Am fost membru al Consiliului Jucătorilor (al ATP) în ultimii ani şi nu mi se pare că a existat cel mai mic progres" în ceea ce priveşte împărţirea veniturilor, a declarat germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP.
"Întotdeauna se poate face mai mult" în acest domeniu, a declarat numărul 1 WTA, Arina Sabalenka. "Sper ca într-o zi să găsim ceva satisfăcător pentru toată lumea", a conchis belarusa.





























Comentează