Australia va permite cetățenilor din Papua Noua Guinee să se înroleze în armata sa și să obțină cetățenia australiană, în baza unui acord de apărare fără precedent ce va fi semnat miercuri, într-un efort de a consolida alianțele regionale în fața expansiunii Chinei în Pacific,n notează Mediafax.
Australia și Papua Noua Guinee vor încheia miercuri, la Port Moresby, un acord de apărare descris drept „istoric”, potrivit anunțului făcut luni de Departamentul australian al Apărării.
Documentul, care marchează 50 de ani de la independența arhipelagului, va permite cetățenilor din Papua Noua Guinee să servească în armata australiană, având ulterior șansa de a obține cetățenia Australiei, au relatat mai multe publicații australiene.
„Este un pas firesc spre consolidarea legăturilor cu statele din Pacific”, a declarat ministrul australian al apărării, Richard Marles, amintind că din 2023 armata australiană acceptă deja recruți din Noua Zeelandă, Canada, Marea Britanie și Statele Unite.
Conform Le Figaro, acordul vine în contextul în care Beijingul își întărește prezența în Pacific prin investiții masive în infrastructură, precum spitale și stadioane, și prin obținerea sprijinului diplomatic al unor state precum Insulele Solomon, Kiribati și Nauru, care au rupt legăturile cu Taiwan în favoarea Chinei.


































Comentează