Academia Română afirmă că nu a refuzat niciodată găzduirea de către România a patrimoniului Constantin Brâncuşi aflat la Paris, dezminţind astfel afirmaţiile care "falsifică grav biografia brâncuşiană şi induc în eroare opinia publică".
"În conformitate cu precizarea făcută de Secţia de arte şi audiovizual a Academiei Române, din 15 martie 2021, pe care o reproducem în mare parte aici, ne vedem obligaţi să revenim cu acest comunicat referitor la patrimoniul lăsat lumii de marele artist român Constantin Brâncuşi (1876-1957). Ziua de naştere a sculptorului, 19 februarie, a devenit sărbătoare naţională, prilej binevenit de omagiere a celui care a fost un mare deschizător de noi drumuri în arta mondială modernă. În acest an se celebrează un secol şi jumătate de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Cu acest prilej, viaţa şi opera marelui artist se află în centrul atenţiei, mai ales că 2026 a fost declarat oficial de către Parlamentul României "Anul Constantin Brâncuşi". Este de datoria noastră să celebrăm marea personalitate pomenită, mai ales că Brâncuşi are din 1990 şi calitatea membru post mortem al Academiei Române. Dar trebuie să atragem atenţia că spaţiul public continuă să fie invadat de anumite detalii care falsifică grav biografia brâncuşiană şi induc în eroare opinia publică. Una dintre acestea este afirmaţia potrivit căreia, în anul 1951, Brâncuşi ar fi donat statului român atelierul său cu tot conţinutul, donaţie ce ar fi fost refuzată de către Academia Română", transmite Academia.
Într-un comunicat privind patrimoniul Constantin Brâncuşi, semnat de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, transmis joi AGERPRES, se precizează că "procesul verbal al şedinţei Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă a Academiei Române din 7 martie 1951, invocat de către cei ce susţin, fără nici o bază documentară, existenţa unei oferte de donaţie, consemnează, de fapt, desfăşurarea unei şedinţe obişnuite, care începe cu prezentarea raportului de activitate pe luna precedentă şi continuă cu o discuţie între membrii secţiei despre opera lui Paciurea şi Brâncuşi, privite în cadrul distincţiei care se făcea în epocă între realism şi formalism".
"Opiniile participanţilor sunt uneori doar subiective, alteori conjuncturale şi oportuniste, în acord cu ideologia epocii. "Realismul socialist" - curentul artistic promovat de ideologii regimului adus pe tancurile sovietice şi susţinut de instrumentele lor din România - era incompatibil cu arta brâncuşiană", subliniază Academia.
În acest context, se precizează în comunicat, se fac referiri şi la oportunitatea prezenţei unor lucrări ale celor doi sculptori în Muzeul de artă bucureştean.
"Precizăm că numai cu două luni înainte, în decembrie 1950, se deschisese, în fostul Palat Regal, "Galeria de artă", unde figurau două opere de tinereţe ale lui Brâncuşi, "Portretul pictorului Dărăscu" şi "Somnul", ambele provenind din fostul Muzeu Simu. Noul muzeu deschis la Palat nu avea, de altfel, în patrimoniul său, la acea dată, alte sculpturi de Brâncuşi. Procesul verbal menţionat, al şedinţei Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă a Academiei Române, nu conţine niciun fel de referire, nici explicită, nici interpretabilă, la o posibilă donaţie oferită de sculptorul român stabilit la Paris din 1904. Cercetarea sistematică şi competentă a arhivei Brâncuşi aflată la Muzeul de artă modernă din Paris a relevat că nu există niciun document scris şi nicio declaraţie care să ateste dorinţa sau intenţia lui Brâncuşi de a dona atelierul său statului român. Din cele de mai sus reiese cu claritate că acest proces verbal nu poate constitui un argument pentru a afirma existenţa unui ipotetic refuz al unei ipotetice donaţii", explică Academia.
Academia arată că "deşi a părăsit România la vârsta de 28 de ani, Brâncuşi a continuat să-şi iubească ţara, ţara aşezată, aşa cum o ştia din copilărie şi adolescenţă, neocupată de străini şi neaservită ideologiilor totalitare", "dar a iubit şi a preţuit în egală măsură Franţa, ţara sa de adopţie, căreia a decis să-i lase prin testament atelierul său din Impasse Ronsin, beneficiind de susţinerea prietenilor şi admiratorilor săi artişti, scriitori şi istorici de artă".
"Parisul oferea o vizibilitate infinit mai mare decât Bucureştiul, devenit pe atunci un fel de închisoare comunistă. Jean Cassou, istoric de artă cu o poziţie importantă în Muzeul de artă modernă de la Paris, după ce achiziţionează, încă din 1946, trei lucrări direct de la Brâncuşi, îşi arată disponibilitatea de a reconstitui în cadrul muzeului atelierul conceput de artist ca operă de artă totală, în eventualitatea unei donaţii. Şi unele muzee americane care posedau deja sculpturi de Brâncuşi se arată interesate de a reface atelierul în cuprinsul lor. Astfel, Brâncuşi nu se afla în situaţia ingrată de a fi nevoit să găsească un adăpost pentru sculpturile sale şi de a oferi opera sa statului român, a cărui ideologie şi politică culturală în acel moment erau departe de a se afla în consens cu convingerile sale", accentuează comunicatul.
Potrivit acestuia, Constantin Brâncuşi nu a avut niciodată intenţia să lase moştenirea sa artistică unui stat cu regim comunist stalinist.
"În 1950 Brâncuşi solicită cetăţenia franceză, pe care o primeşte în 15 mai 1952. Prin testamentul său din data de 12 aprilie 1956 donează statului francez tot ceea ce va conţine atelierul său din Impasse Ronsin nr. 11, la data încetării sale din viaţă, cu obligaţia asumată de către statul francez de a-l reconstitui, de preferinţă, în spaţiile Muzeului de artă modernă din Paris. În 30 martie 1962, Andre Malraux, ministrul culturii, inaugurează o primă reconstituire a atelierului lui Brâncuşi. Constantin Brâncuşi nu a avut niciodată intenţia să lase moştenirea sa artistică unui stat cu regim comunist stalinist, unei Românii proletcultiste, cu trupe sovietice staţionate pe teritoriul său. Prin urmare, Academia Română nu a refuzat niciodată găzduirea de către România a patrimoniului Constantin Brâncuşi aflat la Paris", mai transmite Academia Română.
Comentează