Textul moţiunii este citit de deputatul PNL Gavrilă Ghilea: „Economia ţării este în impas. Fără viziune, fără reguli, fără strategii, economia naţională este o barcă în derivă. Dar Guvernul PSD/ALDE îşi continuă activitatea pe două planuri, cea prezentată public, pe canalele media obediente, şi cea reală, resimţită în buzunarele fiecărui român. Cu toate avertismentele trase de noi, Guvernul îşi continuă triumfalist marşul spre criza economică anunţată de o inflaţie scăpată de sub control, un buget golit de promisiuni tot mai greu de onorat, un mediu de afaceri îngrijorat şi pesimist, companii de stat lăsate fără bani de investiţii şi datorii externe în creştere. Incompetenţa mai are un pas şi falimentează România!", se arată în moţiunea simplă, care este intitulată "Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!".
Moţiunea simplă va fi supusă votului miercuri.
A început dezbaterea moţiunii simple pe economie
A început, în plenul Camerei Deputaţilor, dezbaterea moţiunii simple pe Economie, prin care liberalii solicită demisia ministrului Dănuţ Andruşcă, informează Agerpres.
Articole Similare

28
Europarlamentar AUR, semnal de alarmă: Cea mai periculoasă este revenirea la MCV
28

46
Virgil Popescu: Cerem eliminarea interdicţiei privind motoarele cu ardere internă; ajutăm astfel industria auto din România, un motor important de creştere economică
46

2.609
VIDEO Cătălin Predoiu a primit, în SUA, Premiul Internațional pentru Serviciu Public: Reformele în justiție, mult blamate în ancheta Recorder, apreciate de foștii ambasadori ai SUA
2.609

4.234
Fost director SIE: România este pregătită pentru război, sărăcie și garanții de miliarde, în timp ce atenția publică este deliberat deturnată
4.234

57
Oana Ţoiu, în SUA: Puşcaşii marini au şi un rol diplomatic semnificativ, servind în cadrul ambasadelor americane din întreaga lume, inclusiv în România
57

1.764
Ludovic Orban: 'Nu mă vopsesc. Părul meu arată de fapt sufletul meu'. Mesaj de susținere pentru Raluca Moroșanu, umbrit de întrebări despre podoaba sa capilară
1.764

4.621
Victor Ponta le dă un super pont celor de la Recorder: Le pun la dispoziție absolut toate materialele
4.621

119
PSD Iași cere Consiliului Județean să organizeze de urgență concurs pentru ocuparea postului de director al Spitalului de Copii Iaşi
119

2.499
În culise se pregătește împăcarea anului pe scena politică: Ludovic Orban, negocieri cu Ilie Bolojan pentru a reveni în PNL
2.499

697
Ludovic Orban, după documentarul Recorder: În locul lui Nicușor Dan m-aș fi dus peste CSM
697

2.889
Ludovic Orban suspectează un joc murdar al judecătorilor CCR, pe legea privind pensiile speciale
2.889

3.353
Protestele pentru justiție încep să capete iz politic: Fost deputat USR strânge bani pentru a finanța organizarea manifestațiilor
3.353

4.482
Ludovic Orban dezvăluie culisele mazilirii sale de la Cotroceni: Nicușor Dan și-a încălcat o promisiune, la 2 zile după ce a făcut-o
4.482





















Comentează