Aproximativ 500 de neonazişti au mărşăluit sâmbătă într-un parc din Budapesta pentru a comemora o încercare eşuată a unităţilor SS germane şi aliaţilor lor de a sparge asediul capitalei ungare în timpul înaintării trupelor sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial, informează duminică DPA potrivit Agerpres.
Forţele germane şi ungare au eşuat în încercarea de a străpunge încercuirea Budapestei în timpul asediului sovietic al oraşului în februarie 1945.
În fiecare an, grupuri extremiste de dreapta şi neonazişti marchează aniversarea a ceea ce ei numesc "Ziua Onoarei".
Poliţia ungară a interzis iniţial manifestaţia, autorizată după aceea de un judecător din Budapesta care a citat dreptul la libera adunare.
Sute de contra-demonstranţi au fost de asemenea prezenţi la adunare, potrivit site-ului de ştiri index.hu. Poliţia a ţinut cele două grupuri deoparte pentru a preveni ciocnirile.
Ziua Onoarei - Comemorare neonazistă la Budapesta
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

289
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
289

31
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
31

1.884
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.884

2.043
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.043

108
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
108

2.225
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.225

32
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
32

46
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
46

1.247
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.247

159
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
159

869
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
869

2.028
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
2.028

114
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
114















Comentează