'Liniştea electorală' a căzut sâmbătă peste Italia, în ziua de dinaintea unor alegeri legislative care, conform sondajelor, riscă să ofere un nou avânt partidelor populiste şi de extremă-dreapta şi să instaleze la Roma un legislativ fără o majoritate stabilă, comentează AFP preluat de agerpres.
După două luni de campanie electorală în care principalele subiecte de dezbatere au fost migranţii, insecuritatea şi redresarea economică a cărei efecte întârzie să se facă simţite în viaţa de zi cu zi, orice comentariu este interzis în presă până la închiderea secţiilor de votare, duminică la ora locală 23:00.
Fostul premier Silvio Berlusconi nu poate candida din cauza unei condamnări penale, însă conduce o coaliţie formată din dreapta şi extrema-dreaptă ce era în fruntea ultimelor sondaje, dar fără garanţia unei majorităţi.
El a făcut vineri mai multe băi de mulţime la Napoli, având în vedere că votul cel mai incert pare a fi în sud. Trecând apoi de la un interviu la altul, Berlusconi a promis că va crea 500.000 de locuri de muncă în sudul defavorizat şi că va face acest lucru cu sprijinului lui Antonio Tajani, actualul preşedinte al Parlamentului European, pe care l-a ales să conducă viitorul guvern în caz de victorie a coaliţiei sale.
'Tajani a schiţat deja un program pentru infrastructurile din sud, care va fi realizat cu ajutorul fondurilor structurale europene. La acestea se adaugă măsurile noastre imediate pentru eliminarea unor impozite şi a cotizaţiilor plătite de companii', a explicat Berlusconi.
Totuşi, aliatul său Matteo Salvini, liderul partidului de extremă-dreaptă Liga Nordului, este rezervat faţă de ideea ca Tajani să fie premier, întrucât îl consideră pe acesta din urmă un exponent al elitelor de la Bruxelles. 'Începând de luni, Liga (Nordului) va guverna ţara', a susţinut Salvini într-un ultim discurs în care şi-a reluat atacurile împotriva migranţilor şi politicilor Uniunii Europene.
În partea stângă a eşichierului politic, liderul Partidului Democrat (PD), fostul premier Matteo Renzi, a criticat vechile promisiuni reciclate ale lui Berlusconi şi a îndemnat la un 'vot util' împotriva extremei-drepte.
'O spun alegătorilor stângii radicale, dar şi celor moderaţi: numai un vot în favoarea PD garantează că nu vom lăsa ţara în mâinile lui Matteo Salvini', a spus Renzi într-un discurs la Florenţa, făcând referire la ameninţarea unei alianţe post-electorale între Liga Nordului şi populiştii Mişcării 5 Stele (M5S).
Aceştia din urmă şi-au încheiat vineri seară campania cu un mare miting la Roma. 'Seara aceasta este sfârşitul perioadei de opoziţie şi începutul perioadei de guvernare' a M5S, a promis Luigi Di Maio, tânărul aspirant al formaţiunii la postul de premier.
Conform ultimelor sondaje se estimează că milioane de italieni sunt încă indecişi, iar coaliţia dintre dreapta şi extrema-dreaptă conduce cu circa 37% din intenţiile de vot, procent defalcat în 17% pentru partidul lui Berlusconi, Forza Italia, 13% pentru Liga Nordului şi restul pentru celelalte partide din alianţă. Urmează M5S, cu 28%, alianţa de centru-stânga 27% (din care 23% pentru partidul lui Renzi) şi mişcarea de stânga Liberi şi Egali, cu 6%.
Potrivit analiştilor, pragul pentru obţinerea majorităţii în parlament este de 40-45%, întrucât noul sistem electoral combină scrutinul proporţional cu cel majoritar.
Preocupaţi de riscul unui impas politic în Italia dacă scrutinul nu va contura o majoritate clară, oficialii de la Bruxelles speră la un acord pentru o mare coaliţie între familiile politice proeuropene, idee prezentată în Italia prin termenul 'Renzusconi', dar pe care politicienii vizaţi s-au abţinut să o evoce în campanie.
Ziua de pauză de dinaintea saltului în necunoscut (alegeri parlamentare în Italia)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

484
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
484

907
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
907

1.429
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.429

984
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
984

1.631
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.631

569
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
569

2.914
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.914

1.273
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.273

1.300
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.300

954
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
954

1.751
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.751

127
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
127

2.683
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.683
















Comentează