Autorităţile locale din întreaga ţară vor organiza simultan evenimente, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale, la ora 18,00, a anunţat, marţi, ministrul Bogdan Gheorghiu potrivit Agerpres
"În acest an, am iniţiat o acţiune unitară, aşadar mâine, la ora 18,00, va fi aprinsă flacăra culturii, simbolic, pentru că vor avea loc acţiuni simultan în aproape toate oraşele ţării", a afirmat ministrul Culturii, într-o conferinţă de presă.
În cadrul evenimentelor, va fi citit şi un mesaj special: "Cultura se clădeşte zi de zi, câte puţin, intrând într-un muzeu, deschizând o carte, privind o pictură, să reaprindem această flacără, deoarece totul începe cu fiecare dintre noi. Cultura este moştenirea socială pe care o oferim copiilor noştri, pe care o lăsăm tinerilor români de pretutindeni".
La Suceava, pe faţada Palatului Administrativ, va fi proiectat portretul lui Mihai Eminescu. Tot imaginea poetului şi simboluri naţionale vor fi proiectate pe faţada Teatrului "Ioan Slavici" din Arad, pe faţada Operei Naţionale din Cluj Napoca. La Iaşi, va fi prezentat un spectacol lângă Palatul Culturii, iar pe faţada Bibliotecii Judeţene din Sibiu va fi proiectată o imagine dintr-un manuscris al lui Eminescu, aflat în patrimoniul respectivei instituţii de cultură.
Şi la Ateneul Român din Capitală va fi prezentat un spectacol cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, iar, la ora 18,00, pe faţada clădirii vor fi proiectate portretul lui Mihai Eminescu şi mesajul "Aprindem flacăra culturii".
Vor mai fi prezentate zece proiecte speciale, finanţate în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii, printre care Gala Tinerilor Scriitori, "Maratonul lecturii române" şi "Fără comunism". Suma totală cu care au fost finanţate este de 237.185 de lei.
"Ziua de 15 ianuarie trebuie să fie un început. S-au făcut nişte măsurători şi s-a constatat că nu suntem neapărat mari consumatori de cultură în România, ceea ce arată că mai avem mult de lucru. (...) Niciodată nu voi încuraja această izolare a elitei culturale româneşti în raport cu restul societăţii româneşti, pentru că eu consider că este chiar de datoria elitei culturale româneşti să împartă zestrea naţională culturală cu restul societăţii", a spus Bogdan Gheorghiu.
În opinia sa, ministerul "trebuie să fie puntea între mediul cultural şi societate". "Dacă nu vom crea această punte, să nu ne mai mirăm că avem şi din punct de vedere cultural, că avem şi în alte domenii, două Românii paralele", a susţinut ministrul Culturii.
Ziua culturii naționale - Autorităţile locale din întreaga ţară vor organiza simultan evenimente
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4.330
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
4.330

33
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
33

4.280
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
4.280

2.459
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.459

26
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
26

62
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
62

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

8
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
8

17
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
17

21
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
21

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12
















Comentează