Statele Unite au avertizat joi Rusia împotriva oricărei încercări de intimidare a Ucrainei, în urma mişcărilor de trupe ruse de la frontiera ucraineană, pe care Kievul le consideră drept provocări, informează AFP preluat de agerpres.
"Suntem absolut îngrijoraţi de escaladările recente ale actelor agresive şi provocatoare ale Rusiei în estul Ucrainei", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
"Ne opunem oricărui act agresiv care are ca scop intimidarea sau ameninţarea partenerului nostru, Ucraina", a adăugat el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat joi împotriva riscului unor provocări ruseşti în estul separatist, deşi Moscova a transmis Kievului şi Occidentului să nu se "alarmeze" din cauza deplasărilor sale de trupe la frontiera ucraineană.
Pentagonul este în alertă în contextul intensificării activităţilor Rusiei în Europa de Est şi Arctica în această săptămână, o nouă provocare pentru administraţia Biden, au afirmat miercuri oficialităţi militare americane, potrivit politico.eu.
Comandamentul forţelor americane în Europa a ridicat alerta până la nivelul maxim după reluarea confruntărilor dintre armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi, ce a marcat încălcarea încetării focului din iunie 2020, şi după ce forţele ruse au început să consolideze zona frontierei cu echipament militar.
Washingtonul avertizează Moscova împotriva oricărei încercări de intimidare a Ucrainei
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

8
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
8

1.116
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.116

5.240
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
5.240

1.663
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.663

4.623
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.623

1.547
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.547

154
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
154

1.833
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.833

118
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
118

80
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
80

8.644
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.644

20
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
20

2.511
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.511
















Comentează