Statele Unite şi-au manifestat marţi deschiderea faţă de scoaterea Sudanului de pe lista statelor pe care le acuză de susţinerea terorismului, în cazul în care Consiliul militar de tranziţie, care a preluat joi puterea la Khartoum, s-ar angaja în direcţia "unei schimbări fundamentale", potrivit declaraţiei unui oficial american din cadrul Departamentului de Stat, sub protecţia anonimatului, transmite AFP potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, Washingtonul şi-a manifestat disponibilitatea de a lua în considerare o eventuală retragere a Sudanului de pe lista sa neagră în cadrul unor discuţii cu liderii militari care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Omar al-Bashir.
Oficialii sudanezi urmăresc de ani de zile, fără niciun rezultat, să obţină această retragere în discuţii cu Washingtonul.
O modalitate de a obţine această retragere "ar fi dacă ar exista o schimbare fundamentală a guvernării şi a politicilor şi dacă Consiliul militar de tranziţie nu susţine acte de terorism internaţional şi oferă asigurări că nu va sprijini acte de terorism internaţional în viitor", a declarat oficialul american.
Dar, în opinia sa, Statele Unite nu intenţionează să retragă Sudanul de pe lista "în acest stadiu". El a mai spus că Washingtonul a cerut Consiliului militar de tranziţie să "acţioneze rapid" pentru a include civili într-un guvern de tranziţie şi pentru a organiza alegeri.
Aceste comentarii au fost făcute la două zile după întâlnirea dintre însărcinatul cu afaceri Steven Koutsis, diplomat american la Khartoum, şi Mohamad Hamdan Daglo, adjunctul şefului Consiliului militar de tranziţie.
SUA au sporit începând din 1997 sancţiunile economice împotriva Sudanului, aflat pe lista neagră a statelor ce susţin terorismul din 1993. Sudanul a fost acuzat de sprijinirea unor grupări jihadiste, nerespectarea drepturilor omului şi pentru conflictul din Darfur din 2003, soldat cu peste 300.000 de morţi. De asemenea, fondatorul Al-Qaida, Osama Bin Laden a locuit la Khartoum între 1992 şi 1996.
Omar al-Bashir, primul şef de stat vizat de un mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale, este căutat pentru "crime de război", "crime împotriva umanităţii" şi "genocid" în regiunea Darfur, situată în vestul Sudanului.
În 2017, SUA au ridicat un embargo comercial de 20 de ani împotriva Sudanului şi se aflau într-o perioadă de dezbateri referitoare la scoaterea Sudanului de pe lista statelor teroriste în momentul intervenţiei militarilor din 11 aprilie. Administraţia Trump a suspendat următoarea rundă de discuţii, programată pentru sfârşitul lunii aprilie, după preluarea controlului de către armată, potrivit Reuters.
Armata sudaneză l-a răsturnat pe 11 aprilie pe preşedintele Omar al-Bashir, aflat la putere de 30 de ani, în urma unei ample mişcări de contestare populară şi a instituit un Consiliu militar de tranziţie pentru o perioadă de maximum doi ani.
Mii de manifestanţi continuă să solicite, inclusiv marţi, crearea imediată a unui guvern civil.
Washingtonul ar putea retrage Sudanul de pe lista statelor teroriste dacă noul regim face progrese
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

9
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
9

17
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
17

493
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
493

28
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
28

1.479
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.479

40
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
40

1.705
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.705

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

86
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
86

53
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
53

1.312
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.312

59
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
59

1.138
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.138

















Comentează