Jandarmii de la posturile montane Peştera şi Zănoaga, împreună cu lucrători de la Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa, salvamontişti şi Poliţia pentru Platoul Montan Bucegi au intervenit, marţi, pentru a sprijini 24 de turişti aflaţi în dificultate, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa.
"Turiştii, din Bucureşti, Ilfov, Neamţ, Vrancea, Tulcea şi Galaţi, erau cazaţi în zona Peştera-Padina şi intenţionau să plece către domiciliu, iar din cauza condiţiilor meteorologice nevaforabile, caracterizate prin vânt puternic, viscol şi vizibilitate redusă, aceştia au avut nevoie de ajutorul jandarmilor pentru a ieşi din zona montană. Astfel, jandarmii montani i-au condus pe cei 24 de turişti aflaţi în 12 autoturisme, în condiţii de siguranţă, până la Cabana Cuibul Dorului, de unde aceştia şi-au continuat deplasarea spre domiciliu", precizează IJJ Dâmboviţa.
Totodată, începând de marţi, ora 14:00, DJ 713 Cota 1000 - Dichiu a fost închis circulaţiei rutiere, până la îmbunătăţirea vremii. Se poate circula în condiţii de iarnă pe DJ 714 Moroeni-Orzea-Zănoaga-Peştera.
Jandarmii le recomandă turiştilor ca înainte de a pleca la drum, să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate al acestuia, stării vremii, condiţiilor climatice locale, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru sezonul rece (anvelope de iarnă, lanţuri, nisip, lopată etc.) şi să folosească numai drumurile deschise circulaţiei.
Turiştii aflaţi în dificultate în Munţii Bucegi pot apela numărul unic de urgenţă 112 sau numerele de telefon 0749.058037/0749.034639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani de la posturile Zănoaga şi Peştera.
Vreme rea în Bucegi - Peste 20 de turişti, sprijiniţi de jandarmi pentru a coborî din zona Padina-Peştera
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

6
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
6

793
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
793

1.093
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.093

18
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
18

16
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
16

19
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
19

1.635
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.635

1.066
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.066

3.762
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.762

42
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
42

2.326
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.326

3.851
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.851

3.100
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
3.100
















Comentează