Proiectul de lege prin care cetăţile dacice din Munţii Orăştiei ar putea fi preluate în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, după modelul celei de la Sarmizegetusa Regia, a primit marţi avizul favorabil al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor şi urmează să fie votat în plen.
"Proiectul de Lege privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea acestora a încheiat procesul de avizare în comisiile din Parlament. Urmează votul în plenul Camerei şi promulgarea legii", se arată într-un comunicat al grupului parlamentarilor PSD Hunedoara, remis AGERPRES.
Proiectul a fost susţinut, marţi, în cadrul Comisiei de Cultură, de deputatul Laurenţiu Nistor şi de senatorul Viorel Sălan, în numele iniţiatorilor, primind avizul favorabil al Comisiei, în calitate de comisie raportoare, cu unanimitate de voturi.
"Trecerea Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara este unul dintre proiectele mult aşteptate de hunedoreni şi una dintre promisiunile parlamentarilor PSD Hunedoara. Cele patru cetăţi din Munţii Orăştiei: Costeşti - Blidaru, Costeşti - Cetăţuie, Luncani - Piatra Roşie, Băniţa vor ajunge în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, iar Căpâlna va reveni în administrarea Consiliului Judeţean Alba", se explică în comunicat.
Proiect legislativ are drept scop protejarea acestor monumente UNESCO prin măsuri de pază şi protecţie, dar şi prin accesarea fondurilor necesare lucrărilor specifice de conservare şi restaurare a cetăţilor.
De asemenea, se urmăreşte punerea în valoare a siturilor din Munţii Orăştiei, cu scopul de a asigura integrarea lor în circuitul turistic internaţional.
"În expunerea de motive, am arătat faptul că trecerea acestei moşteniri culturale şi istorice din Munţii Orăştiei în administrarea judeţului reprezintă o garanţie a păstrării identităţii noastre culturale. A contat, de asemenea, şi exemplul bunei practici al Cetăţii Sarmizegetusa Regia, care este administrată de Consiliul Judeţean Hunedoara din 2012. Trecerea Sarmizegetusei Regia în administrarea Consiliului Judeţean a avut numai efecte pozitive - monumentul are pază, indicatoare şi oameni care se ocupă de întreţinerea spaţiului, iar drumul de acces a fost modernizat", menţionează iniţiatorii proiectului de lege.
În acest an, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost vizitată de peste 75.000 de turişti, în creştere cu 25% faţă de anul 2018.
Vot favorabil în Comisia de Cultură a Camerei pentru preluarea cetăţilor dacice de către Consiliul Judeţean
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

47
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
47

55
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
55

4.342
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.342

7.696
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
7.696

2.267
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.267

55
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
55

4.716
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.716

4.874
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.874

7.292
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.292

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

8.179
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
8.179

2.661
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.661














Comentează