Vizită importantă, la nivel înalt în România. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să vină în România, joi. Acesta va avea o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, conform unor informații pe surse.
Cea de-a doua vizită a lui Zelenski în România
Aceasta este a doua vizită a președintelui Ucrainei în România, după cea din 10 octombrie 2023, când a avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, cu Klaus Iohannis.
Agenda întâlnirii dintre Nicușor Dan și Volodimir Zelenski este foarte stufoasă, a fost negociată intens în ultima perioadă.
Pe lângă discuțiile privind situația războiului și industria de apărare, cei doi vor discuta și despre probleme sociale. În primul rând, Kievul nu a inclus într-o lege aprobată recent posibilitatea ca românii din Ucraina să primească dublă cetățenie.
O altă problemă ar fi închiderea liceelor cu predare în limba română. Și această problemă ar trebui clarificată, mai ales că acum avem și noi ministru nou la Educație. A fost nevoie să avem un titular ca să fie tranșată problema.
Ucraina vrea să se implice în războiul din Orientul Mijlociu
Ucraina se implică în războiul din Orientul Mijlociu. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a primit 11 solicitări din partea unor țări din regiune privind asistență pentru contracararea atacurilor cu drone lansate de iran.
Ucraina anunță că a primit 11 solicitări din partea unor țări din Orientul Mijlociu și Europa pentru sprijin în domeniul securității, potrivit Al Jazeera. Este vorba despre asistență în vederea contracarării atacurilor cu drone iraniene.
„Există un interes clar pentru experiența Ucrainei în protejarea vieților, a interceptoarelor relevante, a sistemelor de război electronic și a instruirii”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
El a mai spus că Ucraina va oferi asistența solicitată
„Ucraina este pregătită să răspundă pozitiv solicitărilor celor care ne ajută să protejăm viețile ucrainenilor și independența Ucrainei”, a precizat Zelenski.





























Comentează