Volkswagen speră că noile modele electrice accesibile o vor ajuta să ajungă la o cotă de piaţă de 20% pe acest segment în Europa, a afirmat directorul general al grupului german, Oliver Blume, înaintea Salonului auto de la Munchen, Germania, transmite DPA.
"Avem un obiectiv clar: o poziţie de vârf pe segmentul entry-level pe piaţa noastră internă din Europa", a declarat Blume.
Marţi va debuta la evenimentul de la Munchen, unul din cele mai mari din industria auto mondială, unde Volkswagen va lansa patru noi modele electrice, care vor ajunge pe piaţă în 2026. Ele includ ID Polo, cu un preţ de pornire de aproape 25.000 euro (29.300 dolari), în condiţiile în care Volkswagen are ca obiectiv majorarea vânzărilor de vehicule electrice (EV). În 2027 va fi lansat ID Every1, cu un preţ de pornire de aproximativ 20.000 euro.
De asemenea, grupul german are nevoie de o cotă de piaţă ridicată pe segmentul EV pentru a îndeplini cerinţele mai stricte ale UE privind emisiile, altfel se va confrunta cu amenzi ridicate.
Din motive de cost, toate cele patru modele vor fi produse în Spania, a anunţat compania.
"Cu această nouă familie de vehicule, atacăm un segment important din mobilitatea electrică, cu potenţial ridicat de creştere", a declarat Blume, adăugând că segmentul entry-level are un potenţial enorm.
Volkswagen susţine că este lider în domeniul vehiculelor electrice din Europa, cu o cotă de piaţă de 28%. Pe plan global, grupul a vândut aproape 466.000 EV în perioada ianuarie-iulie 2025, dintr-un total de 4,41 milioane.
Dar cel mai mare producător auto european, ca şi sectorul auto german în ansamblu, este afectat de dificultăţi în ultimii ani, pe fondul sporirii concurenţei externe, scăderea vânzărilor în China şi noile taxe vamale americane. În iunie, compania anunţase că va renunţa la 20.000 de angajaţi în Germania, până în 2030, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor.
Volkswagen mizează pe modele electrice accesibile pentru a atinge 20% cotă de piaţă în Europa
Autor: Alexandra Pricop
Publicat: 08-09-2025
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

9
VIDEO Ilie Bolojan: România va plăti în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică
9

650
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
650

2.903
VIDEO Ilie Bolojan face acuzații fără precedent: 'Am tolerat acțiuni care au dus la scumpirea intenționată a energiei în favoarea unor 'băieți deștepți''
2.903

2.052
VIDEO Ilie Bolojan dă vina pe PSD pentru concedierile de la Dacia: 'Dacă nu eliminăm această taxă de 1%, avem probleme serioase'
2.052

2.306
VIDEO Ilie Bolojan a dat soluția PSD-ului: 'Cei care propun amendamente pentru sume suplimentare vor propune și amendamente pentru reducerea unor cheltuieli în alte părți'
2.306

148
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
148

2.946
O nouă criză financiară la orizont? Gheorghe Piperea avertizează asupra unui posibil 'scenariu Lehman Brothers' după pierderile uriașe din Dubai
2.946

72
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
72

21
ANPC: Protecția consumatorilor reflectă echilibrul dintre dezvoltare și responsabilitate
21

8.956
ALERTĂ - Decizia CPN PSD. Grindeanu i-a trimis o scrisoare dură lui Bolojan: 'Lista greșelilor dvs. este lungă și dureroasă'
8.956

69
Gigantul Estée Lauder dă în judecată Zara și Jo Malone într-un conflict privind marca comercială
69

36
Bursa de la București câștigă peste 4 miliarde de lei la capitalizare în doar o săptămână
36

1.175
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.175
















Comentează