Preşedintele rus Vladimir Putin a avut miercuri seara o discuţie la telefon cu liderii separatişti proruşi din estul Ucrainei, pentru prima dată de la declanşarea conflictului, pentru a evoca un posibil schimb de prizonieri cu Kievul, informează joi AFP, conform agerpres.ro.
Anunţată de Kremlin şi de separatişti, la discuţie au participat liderii republicilor separatiste autoproclamate Doneţk şi Luhansk, Andrei Zaharcenko şi Igor Plotniţki.
Convorbirea telefonică a avut loc după o cerere formulată miercuri de omul politic ucrainean Viktor Medvedciuk, unul dintre reprezentanţii Kievului pentru negocieri cu separatiştii, dar şi un apropiat al preşedintelui rus. Medvedciuk i-a solicitat lui Putin să intervină pe lângă liderii separatişti pentru a promova ideea unui schimb de prizonieri între separatişti şi autorităţile de la Kiev, în formatul "toţi contra toţi".
Potrivit unui comunicat al Kremlinului, preşedintele şi liderii separatişti au discutat despre "iniţiativa lui Viktor Medvedciuk referitoare la un schimb de prizonieri între Ucraina şi republicile populare Doneţk şi Lugansk". Liderii separatişti "au susţinut iniţiativa, precizând că va trebui să se lucreze mai mult asupra acestei probleme cu reprezentanţi ai părţii ucrainene", adaugă comunicatul.
Vladimir Putin nu a mai discutat până acum niciodată în mod direct cu cei doi "preşedinţi" ai republicilor autoproclamate în estul Ucrainei, de la declanşarea acestui conflict care a făcut peste 10.000 de morţi în trei ani şi jumătate.
Potrivit lui Medvedciuk, Kievul este gata să predea 306 de persoane rebelilor şi speră că autorităţile separatiste vor fi de acord să elibereze în schimb 74 de prizonieri, militari sau militanţi pro-Kiev.
Ultimul schimb de prizonieri datează din septembrie 2016, când doi susţinători ai Kievului făcuţi prizonieri de rebeli au fost predaţi în schimbul a patru separatişti.
Ucraina este, din aprilie 2014, scena unui conflict în care forţele guvernamentale luptă împotriva separatiştilor proruşi susţinuţi, potrivit Kievului şi Occidentului, de Rusia, acuzaţie pe care aceasta o dezminte. Acordurile de pace semnate la Minsk în februarie 2015 au dus la instaurarea mai multor armistiţii, făcând să înceteze în mare parte violenţele, însă palierul lor politic nu a fost niciodată pus în aplicare, beligeranţii acuzându-se reciproc de responsabilitatea pentru acest eşec.
Vladimir Putin, discuție telefonică cu liderii separatişti proruşi din estul Ucrainei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.020
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
1.020

33
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
33

37
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
37

1.982
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1.982

27
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
27

28
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
28

1.167
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.167

55
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
55

95
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
95

87
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
87

3.089
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.089

110
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
110

6.614
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.614

















Comentează