Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni marţi, la Bruxelles, cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, context în care cei doi oficiali ar putea discuta atât despre portofoliul care va reveni României în cadrul Colegiului Comisarilor, cât şi despre propunerile ţării noastre pentru funcţia de comisar european, potrivit Agerpres.
Pe 29 iulie, şefa Executivului de la Bucureşti a avut o convorbire telefonică cu Ursula von der Leyen, ocazie cu care şi-a exprimat interesul pentru un portofoliu consistent în cadrul Colegiului Comisarilor, care să reflecte expertiza României.
Săptămâna trecută, aflată într-o vizită politică la Iaşi, Viorica Dăncilă a explicat de ce i-a propus pentru funcţia de comisar european pe Rovana Plumb şi pe Dan Nica.
"Cred că trebuie să vedem dacă comisarii sunt buni sau nu atunci când vor trece de examenul comisiei de specialitate, care va fi abordarea la nivel european legat de aceste două nominalizări. Dacă aceste două nominalizări nu vor fi bune, vom veni cu altele, ne vor spune 'domnule, pentru un anumit portofoliu trebuie să veniţi cu cineva specialist pe portofoliul respectiv'. (...) La ora actuală, doamna Rovana Plumb este vicepreşedintele grupului S&D din Parlamentul European, domnul Dan Nica este şeful delegaţiei române a europarlamentarilor PSD în Parlamentul European. Sunt oameni care au avut mai multe mandate de deputaţi europeni, cunosc foarte bine instituţiile europene, ştiu modul în care funcţionează şi ştiu ce înseamnă activitatea de comisar european", a afirmat premierul.
Viorica Dăncilă se întâlneşte la Bruxelles cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene
Explorează subiectul
Articole Similare

895
Diana Șoșoacă, chemată la audieri în Parlamentul European. Ce urmează pentru imunitatea sa și când ar putea avea loc votul final
895

65
Plan european pentru IMM-uri: Inițiativa lansată de Victor Negrescu
65

45
Victor Negrescu propune un mecanism european pentru digitalizarea IMM-urilor
45

10.114
Din inima Europei, Dan Nica a răbufnit: "Mă deranjează. Iau foc. Plătim un preț nemeritat la energie electrică"
10.114

3.079
Înțelegerea de la Cracovia făcută de țările E5: apare un nou pol de putere în NATO, condus de Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie
3.079

7.060
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
7.060

6.713
Gheorghe Piperea lansează un avertisment cu privire la criza ocupanților ilegali/ Situația este dramatică în Vest
6.713

5.907
Cum se rezolva rapid scandalul pensiilor magistraților - Judecătorul Mateescu: Putea fi reglat în 5 minute!
5.907

3.993
Franța protestează puternic față de Consiliul Păcii, patronat de Donald Trump: UE n-ar fi trebui să asiste la eveniment
3.993

4.289
Război total – Banca Centrală Europeană dă cea mai mare amendă din istorie unei bănci americane, JP Morgan
4.289

87
Europarlamentarul ECR, Serban Dimitrie Sturdza: ”Guvernul României nu practică diplomația și este un risc pentru securitatea noastră regională”
87

8
Andi Cristea: Inegalitățile economice nu sunt simple statistici din rapoarte
8

23
Andi Cristea: Trăim într-o schimbare de epocă. Nu doar o criză, nu doar o tranziție, ci o transformare profundă a felului în care funcționează societatea noastră
23
















Comentează