Premierul ungar Viktor Orban a afirmat vineri, în interviul săptămânal acordat postului public de radio, că intenţionează să reorganizeze executivul, păstrând însă o parte dintre miniştri, între care pe cel al economiei, Mihaly Varga, transmite MTI, conform agerpres.ro.
Orban, care în urma alegerilor legislative de la 8 aprilie, câştigate de formaţiunea sa conservatoare Fidesz, a obţinut un al treilea mandat consecutiv de premier, a explicat că vrea să transforme "centrul strategic" al guvernului şi să creeze o structură de conducere diferită.
Au loc "negocieri serioase" în acest sens, a dat asigurări Orban, adăugând că doreşte ca noul executiv să fie format cât mai rapid posibil.
El a precizat că nu există planuri de înfiinţare de noi ministere, argumentând că, "dacă ceva nu s-a stricat, nu trebuie reparat" şi că sistemul actual cu ministere mari conduse de oficiali cu prerogative solide merită păstrat.
Orban a menţionat că în noul guvern se vor regăsi "o parte din aceiaşi oameni", iar "vechile obiective vor rămâne neschimbate". Oamenii au votat pentru a menţine obiectivele guvernului, nu pentru continuitate în ce priveşte personalul, a subliniat Orban.
Premierul ungar a mai spus, comentând rezultatul alegerilor din 8 aprilie, că alegătorii şi-au manifestat susţinerea pentru obiectivele principale ale guvernului său cum sunt creşterea economică, o fiscalitate corectă, locuri de muncă, sprijin pentru familii, menţinerea valorii pensiilor şi garantarea securităţii prin "nesupunerea faţă de politica de imigraţie a Europei şi păstrarea Ungariei ca ţară ungară".
Potrivit lui Viktor Orban, imigraţia va fi cea mai importantă problemă a următorului deceniu şi "este o obligaţie morală să se discute despre acest lucru, iar mesajul trebuie să ajungă în fiecare casă de o sută de ori, dacă nu de o mie de ori".
Referindu-se în acelaşi interviu la anunţul din ajun privind plecarea din Ungaria a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă a lui George Soros, Orban a avertizat că susţinătorii lui Soros "nu vor accepta rezultatul alegerilor, vor face fel de fel de manevre şi dispun de mijloace financiare nelimitate", asigurând însă că misiunea sa este de a apăra Ungaria de speculanţi.
Viktor Orban: Guvernul va fi reorganizat
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

540
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
540

2.308
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
2.308

81
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
81

1.977
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
1.977

4.602
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
4.602

3.163
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.163

3.726
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
3.726

5.069
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.069

3.965
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.965

1.261
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.261

45
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
45

12.147
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
12.147

4.129
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
4.129

















Comentează