Premierul ungar Viktor Orban pare să bată apropouri legate de instabilitatea politică din România. "Este bine că nu suntem singuri, este bine pentru noi să avem vecini normali", a declarat prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, duminica aceasta, la o ceremonie prilejuită de aniversarea a 130 de ani de la inaugurarea podului Maria Valeria la Esztergom, informează MTI, citat de Agerpres.
Orban l-a descris pe Roberto Fico ca fiind indestructibil, în condițiile în care premierul României, Ilie Bolojan, amenință tot mai des cu demisia
Adresându-se premierului slovac, care a participat de asemenea la eveniment, Orban a spus că Robert Fico "ştie ceva ce doar el din Europa ştie: atunci când Slovacia greşeşte într-un fel sau altul, el vine şi îndreaptă lucrurile". În acest context, Viktor Orban i-a urat omologului său slovac mult succes în demersurile sale actuale.
Premierul ungar a salutat de asemenea recentul amendament la Constituţia Slovaciei care defineşte căsătoria drept o uniune între un bărbat şi o femeie, şi care recunoaşte două genuri.
Viktor Orban a amintit că este pentru a treia oară când el susţine un discurs la podul de pe Dunăre ce leagă cele două ţări, dar pentru prima dată în prezenţa lui Fico, un premier "indestructibil", cu "cel mai îndelungat mandat din istoria Slovaciei".
În cea mai recentă declarație a sa, Ilie Bolojan a spus că nu se gândește la demisie
„Așteptăm decizia CCR la noul termen. Am văzut în permanență discuții legate de demisie, dar nu la asta mă gândesc acum, mă gândesc la măsurile pe care trebuie să le luăm în perioada următoare, iar stabilitatea politică joacă un rol important. Eu continui să spun că rămân în funcție atâta timp cât consider că voi face ceva relevant”, a declarat Ilie Bolojan la conferința de presă susținută miercuri la Guvern.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/economie/ilie-bolojan-nu-ma-gandesc-la-demisie-acum-daca-voi-decide-sa-demisionez-va-voi-anunta-eu-3427447
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.


































Comentează