Fără îndoială, petrolul a dominat secolul XX, dar secolul XXI are deja noi concurenți: printre aceștia, litiul și hidrogenul dețin cheile tranziției energetice care promite să salveze planeta de la colapsul climatic, scrie energypress.gr.
Schimbările climatice impun reduceri urgente ale emisiilor de gaze cu efect de seră, Agenția Internațională pentru Energie avertizând că până în 2030 energia regenerabilă trebuie să se tripleze, iar producția de minerale critice trebuie să crească de șase ori. Fiecare panou solar, fiecare baterie, fiecare electrolit depinde de materii prime distribuite inegal. În timp ce Nordul industrializat planifică strategii de decarbonizare, Sudul Global își oferă din nou subsolul și apa.
Litiul, concentrat în anumite țări, și hidrogenul verde, care necesită terenuri bogate în soare și vânt, au ieșit în evidență. De la câmpiile sărate din Anzi până la deșerturile Africii, de la coasta Chile până la rafinăriile din Germania și Japonia, se elaborează o foaie de parcurs a proiectelor care promite investiții de miliarde de dolari.
Litiu și Febră Triunghiulară Sud-Americană
După cum scrie pressenza.com, triunghiul litiului format din Chile, Argentina și Bolivia deține aproape 60% din rezervele cunoscute ale planetei. În aceste zone sărate are loc o bătălie tăcută, regiunea devenind un măr al discordiei pentru companii și fonduri de investiții.
Chile este lider în producția regională. Minele de sare Atacama și Maricunga, operate de SQM și Albemarle, au exportat peste 8,6 miliarde de dolari americani în carbonat și hidroxid de litiu în 2023. Țara deține aproximativ 36% din rezervele globale, aprovizionând fabricile de baterii din China, Coreea și Statele Unite. Politica statului de naționalizare parțială urmărește să echilibreze controlul public cu nevoia de investiții străine, dar dilema este evidentă: va rămâne Chile un exportator de materii prime sau va deveni un jucător în lanțul valoric?
Argentina avansează cu zeci de proiecte în Jujuy, Catamarca și Salta. Companii precum Livent, Allkem și Ganfeng Lithium își extind operațiunile, care generează deja peste 1,2 miliarde de dolari americani în exporturi anuale. Țara, care este încă în creștere, ar putea deveni al doilea cel mai mare producător din lume până în 2030, dacă își poate stabiliza cadrul de reglementare și atrage capital.
Bolivia, cu cele mai mari rezerve teoretice din lume în Salar de Uyuni, rămâne prinsă într-un paradox. Are bogăția, dar îi lipsesc tehnologia și partenerii strategici. După decenii de promisiuni, abia a început proiecte pilot cu companii chineze și rusești.
Prețul internațional al litiului a crescut de la mai puțin de 10.000 de dolari pe tonă în 2020, ajungând la peste 70.000 de dolari în 2022. Până în 2030, se estimează că cererea se va cvadrupla, mulți analiști descriind triunghiul sud-american drept noul „ OPEC” al secolului XXI.
Africa și Australia, noii giganți ai litiului
În timp ce America de Sud atrage atenția presei, Africa și Australia își dezvoltă o producție care rivalizează direct cu Triunghiul Litiului. Aceste regiuni, bogate în rocă dură de spodumen, s-au dezvoltat rapid în ultimul deceniu și sunt acum piese cheie ale puzzle-ului energetic global.
Australia este liderul incontestabil. Mina Greenbushes, din vest, este cea mai mare din lume și furnizează aproape 20% din producția globală. Împreună cu proiectele din Pilbara și Mt. Marion, țara a generat exporturi de litiu de peste 18 miliarde de dolari până în 2023, depășind veniturile din cupru. Companii precum Pilbara Minerals și Tianqi Lithium controlează o mare parte din această activitate minieră în strânsă cooperare cu China, care procesează aproape tot materialul exportat.
În Africa, potențialul este mai nou, dar nu mai puțin ambițios. Zimbabwe deține mina Bikita și proiecte la Arcadia, lângă Harare, care ar putea plasa țara printre primii cinci producători până în 2030. Congo, cunoscut de mult timp pentru cobalt, începe să exploreze zăcăminte de litiu în Katanga. Namibia se impune ca un nou centru de investiții, companii australiene și chineze dezvoltând proiecte. Regiunea oferă costuri miniere reduse și proximitate față de porturi strategice.
Concurența cu America Latină este directă. În timp ce salinele depind de evaporarea lentă și de utilizarea intensivă a apei, minele de rocă dură permit o exploatare mai rapidă și mai controlată. Acest lucru accelerează oferta pe o piață în care cererea continuă să crească.
Australia și Africa redesenează harta. Nu mai este vorba de un singur triunghi, ci de un pentagon global de litiu, unde fiecare țară încearcă să-și asigure partea sa din viitorul transporturilor și energiei.
Hidrogen verde
Hidrogenul verde a devenit noua promisiune energetică a secolului XXI. Este produs prin electroliza apei alimentată de surse regenerabile de energie și este prezentat drept combustibilul care poate decarboniza industria grea, transportul maritim și aviația. Narațiunea - întotdeauna conform pressenza.com - este clară: în timp ce litiul alimentează bateriile, hidrogenul va alimenta turbinele și fabricile.
Cifrele sunt impresionante. Între 2023 și 2025, la nivel mondial au fost anunțate proiecte de hidrogen verde în valoare de peste 240 de miliarde de dolari americani. Europa este principalul cumpărător, angajându-se să importe volume mari începând cu 2030 pentru a reduce dependența de gazele fosili. Germania este în frunte cu acorduri de achiziție pe termen lung și finanțare pentru centrale pe toate continentele.
După cum explică Mauricio Herrera Kahn, director general la HyB Ingenieros, în Sudul Global, regiunile bogate în energie solară și eoliană ies în evidență ca protagoniste. Chile intenționează să producă cel mai ieftin hidrogen din lume până în 2030, datorită radiației solare din Atacama și vânturilor din Magallanes. Guvernul estimează potențiale exporturi de peste 30 de miliarde de dolari americani pe an până în 2040. Marocul avansează cu
proiecte finanțate de UE, profitând de proximitatea sa geografică. Arabia Saudită, cândva dependentă de petrol, investește peste 5 miliarde de dolari americani în Neom, un mega-proiect pentru a-și asigura energia în era verde.
În Asia, Japonia este lider în cerere, mizând pe nave care transportă hidrogen lichid din Australia și Orientul Mijlociu. Pentru Tokyo, acest combustibil este o modalitate de a spori securitatea energetică și de a reduce emisiile.
Harta Puterii: China, Statele Unite, Europa
Tranziția energetică nu este doar o cursă tehnologică, ci o luptă aprigă pentru controlul lanțurilor valorice. Trei jucători domină tabloul de joc: China, Statele Unite și Europa. Fiecare dezvoltă strategii pentru a se asigura că litiul, hidrogenul și energiile regenerabile servesc în primul rând propriilor interese.
China are un avans de un deceniu. Controlează peste 70% din rafinarea litiului, 80% din producția de panouri solare și domină producția de baterii alături de giganți precum CATL și BYD. Modelul său combină investițiile statului, capitalul privat și securitatea resurselor în Africa și America Latină. Beijingul nu numai că exportă, ci și rafinează. De aceea, stabilește prețurile și determină oferta globală.
Statele Unite, conștiente de dependența lor, au lansat Legea de Reducere a Inflației (IRA) în 2022, cu subvenții care depășesc 370 de miliarde de dolari americani pentru energia curată. Aceasta își propune să atragă fabrici de baterii, să stimuleze producția de hidrogen și să securizeze lanțurile de aprovizionare departe de China. Tesla, General Motors și Ford concurează deja pentru contracte directe cu producătorii de litiu din America de Sud și Australia. Washingtonul face, de asemenea, presiuni asupra Chile, Argentina și Boliviei pentru a acorda prioritate acordurilor cu companii americane.
Europa, fără rezerve fosile semnificative, mizează pe reglementare și finanțare. Pactul Verde American canalizează miliarde către proiecte de hidrogen verde, energie regenerabilă și stocare. Germania obține contracte de import din Chile, Maroc și Namibia, știind că nu poate depinde de Rusia sau China.
Bruxellesul vorbește despre sustenabilitate, dar dependența sa tehnologică este evidentă. Harta puterii este clară. China produce și procesează, SUA subvenționează și asigură, Europa reglementează și cumpără. Tranziția energetică este prezentată ca o alianță globală, dar, în realitate, este o competiție geopolitică pentru cine definește viitorul.
Provocările
Litiul și hidrogenul verde sunt factorii definitorii ai următoarelor trei decenii. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, cererea globală de litiu se va cvadrupla până în
2030 și de șase ori până în 2050, impulsionată de electrificarea transporturilor și stocarea surselor regenerabile de energie. Numai mașinile electrice ar putea necesita peste 3.500 GWh de baterii până în 2030, ceea ce ar necesita milioane de tone de litiu procesat în fiecare an.
Hidrogenul verde va urma o traiectorie similară. Astăzi, acesta reprezintă doar 0,1% din consumul global de energie, dar BloombergNEF preconizează că până în 2050 ar putea acoperi până la 20% din rețeaua globală, creând o piață în valoare de peste 2,5 trilioane de dolari americani anual. Europa va conduce cererea, Germania importând până la 70% din necesarul său estimat. Japonia și Coreea de Sud vor fi cumpărători cheie, în timp ce Chile, Maroc, Arabia Saudită și Australia vor concura pentru a deveni furnizori strategici.
Litiu vs. Hidrogen Verde
Viitorul energiei se bazează pe doi actori complementari, dar distincți. Litiul alimentează revoluția bateriilor, care se bazează pe surse regenerabile sau fosile de electricitate. În schimb, hidrogenul verde este prezentat ca un combustibil direct, o benzină curată capabilă să alimenteze nave, avioane și industrii fără prize sau rețele electrice.
Litiul este coloana vertebrală a mobilității electrice prin intermediul vehiculelor mobile. Fiecare vehicul electric necesită 40-80 kg de litiu în bateriile sale. Logica sa este de a stoca și reîncărca, în funcție de energia electrică disponibilă. Hidrogenul verde funcționează diferit: se comportă ca un combustibil direct, utilizabil în turbine, pile de combustie și în industrie, înlocuind petrolul și gazele naturale. O baterie de litiu trebuie reîncărcată. Un rezervor de hidrogen se umple ca benzina, dar fără carbon.
Decalajul de investiții arată diferența. Litiul se măsoară în milioane de tone și exporturi de zeci de miliarde de dolari. Proiectele de hidrogen verde se măsoară în milioane de tone de combustibil curat și venituri de trilioane. Unul este un mineral strategic. Celălalt este un jucător energetic global.
Comentează