VIDEO USR insistă cu tăierile, în timp ce PSD caută soluții pentru a diminua impactul: Ședință tensionată în coaliție

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-02-2026 13:28

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

USR are un mandat explicit în şedinţa coaliţiei pentru reducerea cheltuielilor publice cu 10% şi nu va susţine majorarea taxelor, a anunţat luni senatorul USR Ştefan Pălărie.

"În Coaliţia de astăzi de la ora 13:00 este limpede şi clar: USR are un mandat explicit de a se tăia cheltuielile publice cu 10%. Acel proiect care a început în luna august a ajuns astăzi aproape în stadiul final. Nu avem altceva de făcut decât să dăm drumul la ordonanţele de urgenţă. Aceste tăieri pe care le aşteaptă toţi românii să intre în vigoare şi, după aceste tăieri, să putem avea legea bugetului de stat, aşa cum am mai spus, pentru a evita un faliment sau o sucombare a primăriilor care astăzi sunt obligate să se încadreze în norme plafonate de cheltuieli financiare, iar după ce legea bugetului de stat va trece, vom putea avea o ţară funcţională", a afirmat Pălărie, la Senat.

Pregătirea bugetului de stat

Întrebat despre avizul Ministerului Economiei pe ordonanţa privind măsurile de relansare, Pălărie a spus: "Eu cred că cel mai important lucru pentru bugetul de stat, pentru că pentru asta ne pregătim, este ca toţi miniştrii, şi sper că asta s-a întâmplat, să-şi fi trimis, trecut în software-ul Ministerului de Finanţe, schiţele de buget pentru fiecare minister în parte".

"Pot să asigur că toţi miniştrii USR au făcut deja lucrul acesta. După ce această etapă se încheie, se ajunge şi la bugetul de stat, pregătit, centralizat", a adăugat senatorul.

Excepții pentru anumite ministere

Întrebat dacă miniştrii USR vor tăia din bugetele lor, Ştefan Pălărie a precizat: "A existat un acord de coaliţie pentru nişte instituţii şi ministere care sunt ocolite de aceste tăieri, nu arbitrar şi nu după cum bate vântul, ci pentru că aceste ministere au avut tăieri sau pentru că, apropo de Ministerul Apărării, ştiţi foarte bine argumentaţia, nu ne putem permite în aceste vremuri să-i aruncăm în găleata tuturor ministerelor în pauşal".

"În cazul lor, discutăm despre nişte excepţii foarte, foarte bine întemeiate. În rest, toată lumea trebuie să se încadreze în acest efort", a menţionat acesta.

Măsuri pentru persoanele vulnerabile

Referitor la măsurile propuse de PSD pentru persoanele vulnerabile, senatorul USR a subliniat că există deja proiecte finanţate din fonduri europene care se adresează acestor categorii.

"Dacă vorbim despre tinerii care (...) nu au venituri şi sunt cumva desprinşi de societate, există pentru această categorie fonduri europene. Există, de asemenea, referitor la faimoasa discuţie pe taxele pe proprietate, consiliile locale pot să creeze un regulament prin care pot să excepteze sau să diminueze impozitele. Aş porni în primul şi în primul rând de la această măsură şi, apoi, aş vedea, după ce e centralizată această măsură, ce putem să mai punem pe hârtie. Hârtia suportă orice. Sigur că poţi să pui acolo 3 miliarde, 10 miliarde şi, din păcate, noi suntem obişnuiţi din trecut când, atunci când întrebam de unde sunt banii care vor acoperi această cheltuială, să ni se ridice din umeri, nu mai putem să guvernăm în felul acesta, motiv pentru care trebuie să înţelegem ce categorii sunt deja acoperite şi dacă programele europene nu o fac suficient de bine, hai să le facem mai bune. Şi de unde vom găsi bani pentru a putea acoperi cheltuieli suplimentare ale statului", a explicat Pălărie.

Potrivit acestuia, USR va propune şi un pact prin care să fie garantat că nu vor exista creşteri de taxe şi impozite.

"Un pact pentru a nu mai exista creşteri de taxe este o poziţie limpede şi clară prin vocea preşedintelui Dominic Fritz. Aş mai aduce aminte că această chestiune a fost discutată şi în iunie anul trecut, iar acum, revenind la ceea ce discutăm, pe diferite voci, toate partidele susţin acelaşi lucru: nu mai vrem taxe şi impozite. Însă, dacă vă uitaţi aşa un pic mai atent la un anumit partid care susţine impozitarea progresivă, trebuie să spunem limpede şi clar că impozitarea progresivă înseamnă creşterea pe diferite paliere de venit a unor impozite pe muncă, motiv pentru care, dacă tot suntem în aceeaşi tabără, hai să facem lucrurile limpede şi clar fără alte măsuri, hai în sfârşit să mergem la risipa banului public şi să tăiem de acolo", a mai spus senatorul.

USR cere desființarea unor instituții inutile

Pălărie a adăugat că USR va solicita din nou desfiinţarea a şapte instituţii, printre care Institutul Levantului şi Academia Oamenilor de Ştiinţă, pe care le consideră "instituţii paralele" ce "nu generează niciun fel de rezultat pentru România".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri