VIDEO ULTIMA ORĂ Patru persoane au fost ucise, între care și o adolescentă, iar un copil este rănit, într-un atac islamofob în Canada

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-06-2021

Actualizat: 08-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: CBC News

Patru membri ai unei familii musulmane au fost ucişi şi un copil rănit duminică seara într-un atac "premeditat" de către un individ care se afla la volanul unei camionete în London, un oraş din sudul provinciei Ontario, a anunţat luni poliţia locală, citată de AFP.

Suspectul, Nathanial Veltman, un tânăr de 20 de ani din London, a fost arestat la scurt timp după incident şi pus sub acuzare luni pentru patru crime cu premeditare şi o tentativă de crimă. "Există dovezi că a fost un act premeditat şi planificat, motivat de ură. Credem că victimele au fost vizate pentru că erau musulmani", a declarat Paul Waight, anchetator din cadrul Departamentului de Poliţie al oraşului London.

Potrivit poliţiei, victimele sunt o femeie de 74 de ani, un bărbat de 46 de ani, o femeie de 44 de ani şi o fată de 15 ani, scrie Agerpres.ro.

Un băiat de nouă ani este internat în stare gravă, dar viaţa sa nu este în pericol, informează lapresse.ca.

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri