VIDEO Sorin Grindeanu și PSD analizează soluția extremă: Ne-am putea extrage din acest lucru

Autor: Liana Ganea

Publicat: 08-09-2025 13:26

Actualizat: 08-09-2025 13:59

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a susținut luni o conferință de presă în care a vorbit atât despre tensiunile din coaliția de guvernare, cât și despre criticile aduse premierului Ilie Bolojan.

Întrebat dacă discursul său din Parlament, în care a avertizat că „nu ar trebui să se mai guverneze cu toporul, buldozerul, să se taie, să se concedieze și nici PSD-ul nu mai funcționează cu pistolul la tâmplă”, reprezintă un atac la adresa partenerilor de guvernare, Grindeanu a răspuns:
„Dacă din asta considerați că e un atac... bine. (...) Acum, în această perioadă de trei luni, PSD-ul în niciun caz nu poate fi acuzat că nu au oferit dialog. Am fost tot timpul cei care am mers, am discutat, n-am dat ultimatumuri, am mers și am încercat să găsim soluții comune în cadrul coaliției și suntem cei care am fost parte activă la dialog. Noi suntem adepții dialogului, nu unanimității. De aceea îi dau dreptate, să le dau dreptate celor care spun că ar fi bine să fie un fel de dialog în cadrul coaliției, nu impuneri de soluții și nu unanimități.”

El a adăugat că social-democrații își păstrează identitatea și nu acceptă impunerea de soluții din partea partenerilor de coaliție:
„Noi suntem un partid cu specific social-democrat, așa cum am spus și la început, într-o coaliție de dreapta și înțelegem să ne ținem de principiile care ne definesc. (...) PSD-ul nu funcționează în acest mod. Dacă cineva încearcă să ne impună anumite soluții, aceste lucruri, dacă nu sunt parte a unui dialog în care inclusiv soluțiile PSD să fie parte, atunci înseamnă că acela nu e un dialog și noi trebuie să ne extragem din acest lucru. Nu orice dezacord este un atac.”

În privința discuțiilor privind reducerea cheltuielilor din administrație, Grindeanu a negat că PSD ar fi acceptat pragul de 10% vehiculat de președinte și de premierul Ilie Bolojan:
„Nu. În acest moment PSD-ul e parte prin reprezentanții săi în acel grup de lucru, care știu că strânge foarte multe date în acest moment. (...) Nu e necesar să facem contabilicește o reducere de personal, iar costurile se vor vedea în altă parte, la bunuri și servicii. (...) Ideea acestei comisii este de a găsi soluții prin care să reduci cheltuielile cu 10% pe aceste componente. Fiindcă, altfel, dăm bine pe hârtie, externalizăm absolut tot, dar în același timp cresc costurile pe bunuri și servicii și nu am rezolvat nimic.”

Reamintim că liderul interimar PSD a lansat un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan în timpul dezbaterii moțiunii pe Sănătate, chiar dacă a subliniat că social-democrații nu vor susține demersurile opoziției:
„Astăzi vom respinge moțiunile AUR, dar vreau să fiu foarte clar: PSD nu va acoperi inerția și lipsa de performanță. Standardul nostru este simplu și onest: vrem o reformă reală! O reformă care să aducă pentru români și economia românească locuri de muncă bine plătite, investiții și salarii care cresc odată cu productivitatea. Pentru unii obișnuiți doar să taie poate părea o utopie. Dar pentru noi, PSD, este o obligație să ne gândim la fiecare dintre români!”

Declarațiile lui Sorin Grindeanu confirmă tensiunile tot mai vizibile din interiorul coaliției, dar și poziționarea fermă a PSD, care încearcă să își impună agenda social-democrată fără a fi perceput ca partener minoritar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri