Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși sunt așteptați să fie prezenți pe esplanada Palatului Patriarhiei, informează basilica.ro. Patriarhul României va oferi credincioșilor Lumina Sfântă de pe treptele Reședinței Patriarhale, după care va urma citirea Sfintei Evanghelii, întreitul salut „Hristos a înviat”, troparul praznicului și un cuvânt al Preafericirii Sale.
Preafericirea Sa va săvârși apoi, în Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Slujba Învierii e transmisă în direct de Trinitas TV, și poate fi urmărită pe Youtube și pe paginile de Facebook Trinitas TV, Radio Trinitas și Agenția de știri Basilica.
Sfânta Lumină a fost adusă și anul acesta de la Ierusalim cu o cursă specială și distribuită în parohiile din România și din Republica Moldova.
Patriarhul Daniel a primit Sfânta Lumină de la Ierusalim
Lumina Sfânta a fost adusă la Catedrala Patriarhală, sâmbătă, de la Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni de către o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Preasfințitul Paisie Sinaitul a purtat candela cu Sfânta Lumină în Catedrala Patriarhală, în timp ce Grupul Psaltic „Tronos” a intonat „Lumină lină”. S-au înălțat rugăciuni pentru ocrotirea poporului român, iar apoi PS Paisie Sinaitul a oferit Sfânta Lumină Preafericirii Sale.
În cuvântul rostit cu această ocazie, PF Daniel a subliniat că Lumina Sfântă este un dar și o binecuvântare a lui Hristos pentru toate popoarele, conform basilica.ro.
„Ca în fiecare an, începând cu 2009, și anul acesta primim cu mare bucurie și cu recunoștință Sfânta Lumină de la Sfântul Mormânt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din Ierusalim. Această Lumină Sfântă este un dar al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, pentru cei care se duc la Ierusalim și așteaptă venirea și primirea acestei Lumini, care, în același timp, este o expresie a iubirii lui Hristos față de cei care cred în El și Îl iubesc pe El”.
„De asemenea, această Lumină este o binecuvântare pentru toate popoarele la care ajunge, prin intermediul avioanelor, și se distribuie în noaptea de Paști ca semn de binecuvântare a Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morți, Care a spus despre Sine că este Lumina Lumii și Care luminează pe tot omul ce vine în lume”, a subliniat Părintele Patriarh.
Lumina lui Hristos, lumina vieții noastre
Lumina primită de la Ierusalim simbolizează lumina din Ierusalimul ceresc, pentru a înțelege că destinația omului este Împărăția Cerurilor, nu mormântul.
„Într‑un tropar care se cântă la sfințirea unei biserici se spune: Această casă, această biserică Tatăl a zidit‑o, Fiul a întărit‑o, Duhul Sfânt a luminat‑o, a înnoit‑o și a sfințit sufletele noastre. Deci biserica ortodoxă, pictată și sfințită, este icoana Ierusalimului ceresc, despre care vorbește Cartea Apocalipsei, în capitolul douăzeci și unu”.
„Acest Ierusalim nou este numit în Cartea Apocalipsei sălășluirea lui Dumnezeu cu oamenii. În Biblia de la București din anul 1688 s‑a spus chivotul lui Dumnezeu cu oamenii, iar în latină este Tabernaculum Dei Cum Hominibus. Această sălășluire a lui Dumnezeu împreună cu oamenii este noul Ierusalim sau Ierusalimul ceresc”.
„Se spune în Cartea Apocalipsei că acolo nu va mai fi nici soare, nici lună, căci Domnul va lumina cetatea tot timpul; nu va mai fi noapte, moartea nu va mai fi și lacrimile nu vor mai fi. Domnul va lumina cetatea cu slava Sa”.
„Deci această lumină pe care noi o primim de la Ierusalimul pământesc este simbol al luminii din Ierusalimul ceresc, în care Se află Hristos Cel răstignit, îngropat, înviat din morți și înălțat întru slavă la ceruri. Lumina pe care Hristos ne‑o trimite din Ierusalimul ceresc, ca lumină pentru viața noastră, ca să știm care este ultima destinație a vieții noastre, nu este mormântul, ci lumina Împărăției cerurilor”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Învierea Domnului sau Paștile reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Aceasta celebrează învierea Mântuitorului Iisus Hristos, la trei zile după ce a fost răstignit pe cruce.




























Comentează