Vicepremierul Sorin Grindeanu transmite un semnal serios de alarmă privind implementarea PNRR, spunând deschis că este „sceptic” că România va reuși să finalizeze legea salarizării unitare – unul dintre jaloanele esențiale asumate în fața Comisiei Europene.
Jalonul din PNRR, sub semnul întrebării
Sorin Grindeanu a recunoscut că există riscul ca România să nu finalizeze unul dintre cele mai importante angajamente din PNRR – legea salarizării unitare.
„Eu vreau să vă spun că sunt sceptic că vom putea să finalizăm și să avem legea salarizării unice. Să dea Dumnezeu să mă înșel”, a declarat acesta.
Discuțiile nici măcar nu au început
Vicepremierul a precizat că proiectul este încă în faza de pregătire a negocierilor, fără un calendar clar de adoptare.
„Florin îmi spunea că în săptămânile viitoare începe discuția cu partenerii sociali”, a spus Grindeanu.
Reforma, împinsă în viitor
Mai mult, scenariile luate în calcul arată că implementarea ar putea fi amânată pe termen lung.
„S-ar putea să fie făcută și introdusă din 2027-2029”, a fost una dintre variantele menționate.
Impact bugetar mare, blocaj politic
Grindeanu a explicat că dificultatea adoptării vine din impactul financiar major și din complexitatea negocierilor.
„E o treabă grea, nu e o treabă simplă. E cu impact bugetar mare”, a subliniat acesta.
Tema pensiilor, legată de reforma salarizării
În același context, vicepremierul a arătat că și problema pensiilor aleșilor locali trebuie tranșată odată cu legea salarizării.
„E o treabă care se tot prorogă (...) trebuie să fie reglementată clar”, a spus el.
Mesaj nuanțat pe pensii
Grindeanu a reiterat că nu susține pensiile speciale, dar a atras atenția asupra unor dezechilibre din sistem.
„Nu sunt susținător al pensiilor speciale (...) dar sunt primari care au 20 de ani în funcție și au pensii aproape de pensia minimă. Nu e în regulă”, a explicat acesta.




























Comentează