Cezar Avrămuță, cunoscut ca Stegarul Dac, a ajuns din nou în atenția polițiștilor din București. Bărbatul, devenit celebru, după ce, în nenumarate rânduri, a protestat, la propriu, la înălțime, a promovat acum salutul nazist pe pagina sa de socializare.
Stegarul Dac a promovat acum salutul nazist pe pagina sa de socializare
"În această dimineață, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului de materiale antisemit, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și distribuirea de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe.
În fapt, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au constituit două dosare penale, ca urmare a sesizării din oficiu, privind identificarea în mediul online a unor postări ce instigă la acte de violență, precum și a unor mesaje și materiale cu caracter antisemit ori simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
În primul dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sunt efectuate cercetări față de trei suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
În fapt, la data de 16 ianuarie 2026, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la publicarea, pe o platformă de socializare, a unui videoclip în care o persoană execută un salut fascist într-un spațiu public, în prezența unor însemne sugestive.
Ulterior, în urma activităților specifice, s-a stabilit că materialul video a fost distribuit și de ceilalți doi suspecți, pe diferite platforme online.
Instigare pe rețelele de socializare
În cel de-al doilea dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sunt efectuate cercetări față de un alt bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie 2025 - martie 2026, persoana în cauză ar fi postat, pe o platformă de socializare, mai multe mesaje cu caracter antisemit, adresate unor comunități etnice și religioase, instigând public la comiterea de infracțiuni.

În vederea administrării materialului probator, astăzi, 1 aprilie 2026, au fost puse în executate mandatele de percheziție domiciliară.
Persoanele bănuite au fost depistate și urmează sa fie conduse la audieri. Față de acestea vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate", a precizat Poliția Capitalei.




























Comentează