VIDEO Răzvan Lucescu, copleșit de emoții la plecarea din România: „Simt că am vorbit mult prea puțin cu el”

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 12-04-2026 20:00

Article thumbnail

Sursă foto: captură TV

Răzvan Lucescu a părăsit România în Prima zi de Paști, la cinci zile după moartea tatălui său, Mircea Lucescu. Antrenorul lui PAOK a vorbit pe aeroport cu jurnaliștii, însă la un moment dat emoțiile l-au copleșit și a izbucnit în plâns, conform digisport.ro.

Răzvan Lucescu și-a exprimat regretul că, în ultimele luni, nu a reușit să comunice suficient cu tatăl său

Tehnicianul lui PAOK și-a exprimat regretul că, în ultimele luni, nu a reușit să comunice suficient cu tatăl său. Cu vocea tremurândă, acesta a transmis un mesaj puternic tuturor celor care încă își au părinții alături:

"Aș avea un singur sfat, dacă-mi pot permite acest lucru. Tuturor fiilor, fiicelor care au părinți, să stea cât mai mult de vorbă cu ei. Cât mai mult, cât mai mult!

Și dacă ei n-o fac, atunci părinții să-i forțeze s-o facă. Pentru că te iei cu timpul, cu problemele, ți se pare că niciodată nu se va întâmpla, și apoi te lovește deodată.

Și ajungi să înțelegi că n-ai comunicat destul. Eu, în momentul ăsta, simt că am comunicat mult, mult prea puțin cu el în ultima vreme. Vă mulțumesc", a declarat Răzvan Lucescu. 

Răzvan Lucescu a dat dovadă de o forță impresionantă în ultima săptămână, fiind prezent la toate momentele dedicate lui Mircea Lucescu

Răzvan Lucescu a dat dovadă de o forță impresionantă în ultima săptămână, fiind prezent la toate momentele dedicate lui Mircea Lucescu. Pe Arena Națională, unde mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu „Il Luce”, Răzvan a găsit puterea să mulțumească fiecărei persoane în parte.

Anterior, el transmisese și un mesaj public de recunoștință pentru toți cei care au fost alături de familia sa în aceste zile grele, subliniind că, deși durerea este uriașă, „asta e viața și trebuie să învățăm să trecem peste”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
Senin
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri