Inteligența artificială intră tot mai adânc în viața cotidiană, de la școală până la decizii profesionale, iar întrebarea nu mai este dacă o folosim, ci cum o folosim. Într-o dezbatere despre limitele și riscurile acestei tehnologii, Vasile Bănescu și Francisc Doboș au conturat, la Digi24, două idei esențiale: inteligența artificială nu este nici bună, nici rea în sine, dar poate deveni periculoasă atunci când oamenii renunță la propria gândire sau îi acordă o autoritate nejustificată.
Inteligența artificială, un instrument fără moralitate
Pentru Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al BOR și actual membru al CNA, cheia înțelegerii acestui fenomen este una simplă: inteligența artificială nu are o natură morală proprie.
Acesta subliniază că „inteligența artificială e un instrument perfect neutru” și că valoarea sau riscul ei depind exclusiv de modul în care este utilizată. În opinia sa, problema apare atunci când oamenii încep să transfere responsabilitatea gândirii către tehnologie.
El avertizează că utilizarea excesivă poate duce la o diminuare a capacității intelectuale, explicând că delegarea constantă a sarcinilor către AI afectează gândirea critică, mai ales în cazul tinerilor care nu mai depun efort personal.
În acest context, spune că „mintea lor nu mai lucrează” și că se ajunge la o scădere generală a utilizării inteligenței naturale.
Cine controlează, de fapt, inteligența artificială
Dincolo de utilizare, Bănescu atrage atenția asupra modului în care aceste sisteme sunt construite și antrenate.
El explică faptul că, deși se vorbește despre sisteme care „învață singure”, în realitate există întotdeauna oameni în spate care le modelează. Ideea centrală este că rezultatul depinde de cei care furnizează informațiile și de modul în care acestea sunt procesate.
În acest context, insistă că miza reală nu este existența inteligenței artificiale, ci lipsa unor reguli clare: „Marea problemă a inteligenței artificiale nu este prezența ei, pentru că va fi benefică în foarte multe direcții, ci reglementarea etică”.
Pericolul subtil: dependența și lipsa de îndoială
Pe de altă parte, părintele Francisc Doboș atrage atenția asupra unei alte capcane: tendința de a acorda prea multă încredere acestor tehnologii.
El consideră esențial ca utilizatorii să păstreze o distanță critică și să nu transforme inteligența artificială într-o autoritate absolută. Ideea centrală exprimată de acesta este că instrumentele digitale trebuie folosite cu discernământ, nu idealizate.
„Important e să deosebim instrumentele acestea, să nu le divinizăm, să nu dăm credit total, să avem sfânta îndoială față de orice instrument.”
Totodată, preotul observă că, în forma actuală, inteligența artificială are tendința de a confirma utilizatorul, nu de a-l contrazice: „Și aștept momentul când inteligența artificială așa parafrazeză, fie că e vorba de un instrument sau altul, nu îmi va da dreptate, când îmi va spune că sunt prost. Când mă va opri de la prostiile pe care le debitez.
Pentru că, așa cum este construită inteligența artificială până în momentul acesta, nu prea te refuză. Deocamdată, e politicoasă. Adică te îngână în sentimente, îți dă dreptate de fiecare dată”.
Limitele tehnologiei în zona spirituală
Deși recunoaște că a folosit inteligența artificială, Francisc Doboș face o delimitare clară atunci când vine vorba despre dimensiunea spirituală.
Acesta afirmă că nu a apelat la astfel de instrumente pentru dialog religios și preferă experiența directă: „Nu, niciodată, nu am încercat până acum. Încă las la dospit, cu o drojdie spirituală, capacitatea mea să las cuvântul lui Dumnezeu să mă întâmpine, să dialoghez, să mă rog cu cuvântul lui Dumnezeu.
Nu am folosit. Folosesc alte instrumente, lecturi, dar despre Dumnezeu încă nu, nu am stat de vorbă cu inteligența artificială. Stau direct de vorbă cu Dumnezeu”.
În același registru, el spune că nu a folosit AI pentru a-și scrie predicile, dar nu exclude complet această posibilitate:
„Nu aș spune acum că nu voi folosi niciodată”.
Concluzie: între utilitate și responsabilitate
Discuția arată că inteligența artificială nu este, în sine, nici soluția tuturor problemelor, nici o amenințare inevitabilă.
Ea rămâne un instrument puternic, care poate deveni benefic sau problematic în funcție de modul în care este utilizat, de nivelul de reglementare și de capacitatea oamenilor de a-și păstra gândirea critică.
Comentează