VIDEO Premieră istorică pentru România: Țara noastră este campioană mondială la dans sportiv

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-11-2025 14:25

Article thumbnail

Sursă foto: Captura Video

Perechea Rareș Cojoc- Andreea Emilia Matei a adus României primul titlu mondial la categoria Adulți Standard, în cadrul competiției Transylvanian Grand Prix 2025, desfășurată la Sibiu, informează Mediafax.

România a devenit pentru prima dată campioană mondială la dans sportiv, categoria Adulți Standard, în urma unei performanțe istorice obținute de perechea Rareș Cojoc și Andreea Emilia Matei la Transylvanian Grand Prix 2025, eveniment găzduit la Sibiu.

Rezultatul marchează un moment de referință pentru Federația Română de Dans Sportiv (FRDS) și pentru întreaga echipă națională, care a dominat competiția mondială prin eleganță, precizie și forță artistică.

În aceeași finală, perechea Georgy Kalashnikov - Daria Grigore s-a clasat pe locul 4 mondial, confirmând nivelul excelent al dansului sportiv românesc.

De asemenea, Luca Teodor Butnaru și Julia Denisa Bidică au ocupat locul 15 mondial, completând o prezență remarcabilă a României în topul mondial.

Federația Română de Dans Sportiv a transmis că această victorie reprezintă „un moment de aur” pentru sportul românesc și o confirmare a valorii pe care dansatorii români o au pe scena internațională.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri