Liderul Forța Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, a comentat duminică seară decizia agenției Fitch privind menținerea ratingului României, apreciind că situația actuală este una de compromis, fără beneficii reale pentru statul român.
Rating menținut, dar fără avantaj financiar
Orban a explicat că decizia agenției nu reprezintă un eșec total, însă nici un rezultat favorabil pentru economie, în condițiile în care perspectiva negativă a fost păstrată.
„Agenţia de rating Fitch a menţinut ratingul suveran al României. Nu e rău. Dar nu e bine. Bine ar fi fost să îl îmbunătăţească. Adică să fie BBB, dar fără perspectiva negativă. Ne-am fi putut împrumuta cu dobânzi mai mici”, a scris fostul premier, pe Facebook.
Neîncrederea în viitorul politic, motiv-cheie
Potrivit liderului Forța Dreptei, documentația care însoțește decizia Fitch scoate în evidență o problemă politică majoră legată de viitoarea guvernare și de anii electorali care urmează.
„Fitch menţionează negru pe alb neîncrederea în faptul că se va menţine procesul de consolidare fiscală în 2027 şi 2028, având în vedere schimbarea preconizată a premierului prevăzută în protocolul coaliţiei şi faptul că 2028 este an electoral”.
PSD, indicat drept factor de risc
Orban a mers mai departe cu interpretarea concluziilor agenției de rating, afirmând că lipsa unei îmbunătățiri a ratingului este legată direct de lipsa de încredere în Partidul Social Democrat.
„Adică, unul dintre motivele pentru care nu se îmbunătăţeşte ratingul României este neîncrederea în PSD, care urmează să ocupe poziţia de premier din iunie 2027. Şi îmi este imposibil să contrazic această evaluare”, consideră acesta.
Ce spune Fitch despre situația României
Agenția Fitch a confirmat, vineri, menținerea ratingului de emitent pe termen lung în valută străină al României la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă.
În analiza sa, Fitch notează că contextul politic s-a stabilizat după alegerea președintelui Nicușor Dan și formarea unei majorități pro-occidentale, dar avertizează că problemele nu au dispărut:
„Incertitudinea politică s-a atenuat considerabil de la alegerea preşedintelui Nicuşor Dan în mai şi formarea unui guvern pro-occidental format din patru partide, cu o majoritate confortabilă în iulie 2025, ceea ce a facilitat adoptarea pachetelor de consolidare fiscală.
Cu toate acestea, tensiunile vizibile din cadrul coaliţiei, inclusiv în ceea ce priveşte negocierile privind bugetul pentru 2026, costul politic al consolidării fiscale şi polarizarea internă ridicată ar putea pune în dificultate adoptarea de măsuri suplimentare pentru reducerea deficitului fiscal mare”.





























Comentează