VIDEO Pericol pentru mediu: administratorul unei firme prins că a incendiat cinci tone de deșeuri, în urma unor percheziții

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 19-03-2026 13:29

Article thumbnail

Sursă foto: Poliția Română

Administratorul unei firme de colectare a deşeurilor feroase, un bărbat din judeţul Buzău, a fost reţinut, fiind suspectat că dezmembra ilegal autovehicule, în spaţii neautorizate, şi că a transportat cinci tone de deşeuri în afara localităţii, unde le-a dat foc.

Poliţia Română a anunţat, joi, că poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare, marţi, două mandate de percheziţie la o societate comercială autorizată pentru colectarea deşeurilor feroase.

Societatea este administrată de un bărbat de 59 de ani, din Săpoca, judeţul Buzău.

Ce spune Poliția

”Din cercetări a reieşit că societatea ar fi desfăşurat ilegal activităţi de dezmembrare a autovehiculelor, în spaţii neautorizate. De asemenea, în continuarea investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că administratorul societăţii, împreună cu mai mulţi angajaţi, ar fi transportat aproximativ 5 tone de deşeuri în extravilanul localităţii, unde le-ar fi incendiat”, arată Poliţia.

Ce au descoperit polițiștii

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi au ridicat 45 de vehicule aflate în diferite stadii de dezmembrare, peste 7 tone de deşeuri periculoase (diverse componente auto şi frigorifice), 950 de litri de ulei uzat şi conductor electrici.

Bărbatul a fost reținut

Administratorul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru infracţiuni privind regimul deşeurilor şi protecţia mediului.

Poliţiştii continuă cercetările în acest dosar, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Google News
Comentează
București
Temperatură10°C
Variabil
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri