VIDEO UPDATE Panică pe litoral: Arde din temelii unul dintre cele mai emblematice cluburi din Mamaia

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 07-08-2025 19:27

Actualizat: 08-08-2025 00:51

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul club Belagio, aflat chiar în centrul stațiunii Mamaia, arde în aceste momente. Fumul se vede de la kilometrii distanță.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină astăzi, 7 august 2025 la un incendiu izbucnit la fostul club Belagio din stațiunea Mamaia. 

Potrivit ISU Dobrogea la fața locului intervine Punctul Temporar de Stingere Tomis, Detașamentul Fripis cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, Autoscara, Descarcerarea și SMURD Mamaia.

Evenimentul este în dinamică. Vom reveni!

 

UPDATE: Incendiul este localizat începând cu ora 20:05. S-a desfășurat pe o suprafață de aproximativ 300 mp, transmite ISU Constanța.

UPDATE: ”Astăzi, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Mamaia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că imobilul dezafectat al unui fost club din staţiunea Mamaia ar fi fost cuprins de incendiu. Până la acest moment nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale”, a transmis, joi seară, IPJ Constanţa.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incendiul.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri