VIDEO Nicușor Dan se arată siderat de situația din justiție și anunță schimbări majore: Președinții de instanță au mult prea multă putere

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-12-2025 09:27

Actualizat: 17-12-2025 09:33

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențiala

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat în faţa unui grup de români care l-au întâmpinat la Londra, referindu-se la problemele din justiţie, că acum a dat microfon celor care reclamă abuzuri, după care va face acest lucru pentru cei care se vor apăra. El a precizat că va exista o dezbatere, vor fi nişte modificări, dar că nu doreşte să facă acest lucru într-o săptămână, în zece zile, ci în două luni, ”ca să fie ceva stabil”. De asemenea, Nicușor Dan a spus că președinții de instanțe au ”mult prea multă putere” și asta se poate corecta printr-o intervenție legislativă, informează News.ro.

Nicușor Dan, discuție cu românii de la Londra

Nicuşor Dan a avut o întâlnire cu câţiva români la Londra. Aceştia aveau pancarte pe care scria ”Hoţii prinşi, nu prescrişi”, purtau steagul României şi i-au transmis preşedintelui că l-au susţinut din toată inima şi că acum aşteaptă susţinere din partea acestuia. 

Un bărbat l-a întrebat pe Nicuşor Dan dacă poate vorbi la CSM pentru o justiţie mai dreaptă şi mai corectă. 

”Dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon celor care se vor apăra. Şi o să avem o dezbatere, să modificăm, dar nu vreau să facem asta într-o săptămână, în zece zile, în două luni, aşa, ca să fie ceva stabil”, a precizat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan: Întrebarea este de ce nu a avut doamna Savonea contracandidat

El a fost întrebat şi ce părere are despre faptul că Lia Savonea a ajuns în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu trei luni înainte de concursul stabilit şi înainte ca alegerile prezidenţiale să aibă loc, astfel încât Nicuşor Dan să nu aibă un cuvânt în acest sens. 

”Oricum nu am, conform legii. Ştiţi că nu am, conform legii. Deci că s-a organizat cu trei luni înainte sau că s-a organizat cu trei luni după, într-adevăr a fost o ilegalitate. Dar întrebarea este de ce nu a avut doamna Savonea contracandidat. Pentru că peste trei luni s-ar fi întâmplat aceleaşi lucruri”, a mai afirmat Nicuşor Dan. 

El a explicat că în cadrul CSM unii şi-au făcut campanie electorală mai bine decât alţii şi au fost aleşi. 

”Este o chestiune şi de corp profesional, pentru că oamenii ăştia din CSM, aşa cum sunt ei, au fost aleşi de colegii lor, a fost o campanie electorală în interiorul profesiei. Unii şi-au făcut campanie şi au fost aleşi, alţii nu şi-au făcut campanie şi poate au fost mult mai buni decât ăia care sunt, dar nu au candidat”, a mai transmis preşedintele României. 

El a declarat că ”se vor întâmpla nişte lucruri în justiţie” dar i-a sfătuit pe oameni să îşi moduleze aşteptările pentru că o să dureze.

Nicușor Dan: Președinții de instanță au mult prea multă putere

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, într-o discuţie cu un grup de românii care l-au aşteptat la Londra, că preşedinţii de instanţă au multă putere, ”mult prea multă, şi asta e chestiune legislativă”.

”Preşedinţii de instanţă au multă putere, mult prea multă şi asta e chestiune legislativă. Sunt de acord cu faptul că concursurile nu sunt .... din cauza că sunt bazate numai pe nişte lucrări şi pe un interviu care este, evident, subiectiv, nu totdeauna oamenii sau se întâmplă ca oameni buni să nu promoveze, ba chiar unii nici nu mai concurează ştiind că nu o să promoveze”, a remarcat preşedintele.

El a admis că ”avem nişte probleme în sistemul de justiţie”, dar a remartcat că, ”în justiţie, când afirmi nişte lucruri, trebuie să le şi dovedeşti”.

”Adică cumva multă lume mi-a spus că e aşa, dar trebuie să venim şi cu probe”, a subliniat Nicuşor Dan. 

Anteerior, în aceeaşi discuţie, el afirmase ,  referindu-se la problemele din justiţie, că acum a dat microfon celor care reclamă abuzuri, după care va face acest lucru pentru cei care se vor apăra. El a precizat că va exista o dezbatere, vor fi nişte modificări, dar că nu doreşte să facă acest lucru într-o săptămână, în zece zile, ci în două luni, ”ca să fie ceva stabil”.

Întrebarea cheie pe care și-o pune Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan s-a întrebat, referindu-se la nemulţumirile exprimate de oameni din justiţie, de ce nişte magistraţi care au ieşit la pensie şi care îşi permit şi care au toate instrumentele justiţiei nu au dat până acum în judecată sistemul, invocând propriul exemplu, din perioada în care era cercetător la Institutul de Matematică, îl preocupa urbanismul în Bucureşti şi a avut curajul să dea sistemul în judecată

”Acum 20 de ani, eu eram un cercetător la Institutul de Matematică, mă preocupa urbanismul în Bucureşti şi am avut curajul să dau sistemul în judecată. De ce nişte magistraţi care au ieşit la pensie şi care îşi permit şi care au toate instrumentele justiţiei, de ce nu au făcut asta până în momentul ăsta.Asta e o întrebare pe care mi-o pun”, a afirmat preşedintele României într-o discuţie cu un grup de români care l-au aşteptat la Londra.

El a declarat că ”se vor întâmpla nişte lucruri în justiţie” dar i-a sfătuit pe oameni să îşi moduleze aşteptările, pentru că o să dureze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri