Îl găsești peste tot, de la batoane proteice la băuturi energizante și deserturi „keto-friendly”. Eritritolul, promovat ani la rând drept o alternativă sigură la zahăr, intră acum într-o zonă de umbră.
Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Colorado sugerează că acest îndulcitor ar putea afecta una dintre cele mai importante linii de apărare ale organismului, bariera hematoencefalică, cu potențiale consecințe asupra sănătății cardiovasculare și a riscului de accident vascular cerebral, potrivit Science Alert.
Ce au descoperit cercetătorii
În laborator, oamenii de știință au expus celule ale barierei hematoencefalice la concentrații de eritritol similare celor întâlnite după consumul unei băuturi îndulcite cu acest compus. Rezultatul, spun autorii, a fost o reacție în lanț la nivel celular.
Eritritolul a declanșat stres oxidativ, adică o acumulare de radicali liberi, molecule extrem de reactive, care pot deteriora structurile celulare. În același timp, a fost redusă capacitatea antioxidantă naturală a celulelor. Acest dublu impact a afectat funcționarea normală a celulelor, iar în unele cazuri le-a dus chiar la moarte.
Bariera hematoencefalică are rolul de „filtru de securitate” al creierului. Permite trecerea nutrienților esențiali și blochează substanțele nocive. Dacă această barieră este slăbită, creierul poate deveni mai vulnerabil, inclusiv în fața formării cheagurilor de sânge, principala cauză a accidentului vascular cerebral ischemic.
Vasele de sânge, cele mai afectate
Poate cel mai îngrijorător efect observat a fost cel asupra mecanismelor care reglează fluxul sanguin. În mod normal, vasele de sânge funcționează ca niște dirijori de trafic: se dilată când un organ are nevoie de mai mult sânge, de exemplu în timpul efortului fizic, și se contractă când cererea scade.
Acest echilibru fin depinde de două molecule esențiale: oxidul nitric, care relaxează vasele, și endotelina-1, care le contractă. Studiul a arătat că eritritolul reduce producția de oxid nitric și crește nivelul de endotelină-1. Consecința posibilă, vase care rămân contractate mai mult decât ar trebui, limitând aportul de oxigen și nutrienți către creier.
Dezechilibrul este cunoscut ca un semnal de alarmă pentru accidentul vascular cerebral ischemic, tipul provocat de blocarea unui vas de sânge printr-un cheag.
Blocarea mecanismelor naturale anti-cheag
În mod obișnuit, atunci când apare un cheag, organismul activează un mecanism de protecție. Celulele eliberează activatorul tisular al plasminogenului, o substanță care ajută la dizolvarea cheagului înainte ca acesta să producă un eveniment major.
Potrivit cercetătorilor, eritritolul a interferat și cu acest sistem, diminuând capacitatea naturală de a limita formarea cheagurilor. Practic, bariera de protecție ar putea fi slăbită din mai multe direcții simultan.
Ce spun studiile pe oameni
Rezultatele din laborator vin pe fondul unor studii observaționale ample care au asociat niveluri ridicate de eritritol în sânge cu un risc crescut de boli cardiovasculare. Un studiu care a urmărit mii de participanți a indicat că persoanele cu cele mai mari concentrații de eritritol aveau aproape dublu risc de evenimente cardiace majore, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral.
Totuși, cercetătorii atrag atenția asupra limitărilor. Experimentele recente au fost realizate pe celule izolate, nu pe vase de sânge complete, iar comportamentul acestora în organism poate fi diferit. Sunt necesare teste mai avansate, inclusiv modele de tip „vas de sânge pe un cip”, care reproduc mai fidel condițiile din corpul uman.
De ce e eritritolul atât de popular
Spre deosebire de aspartam sau sucraloză, eritritolul este un alcool de zahăr, un compus natural pe care organismul îl produce în cantități mici. Această etichetă de „natural” i-a consolidat reputația și l-a ținut în afara unor recomandări restrictive privind îndulcitorii artificiali.
Din punct de vedere tehnologic, este ușor de folosit. Are aproximativ 80 la sută din dulceața zahărului, fără gustul intens sau metalic pe care îl pot avea alți înlocuitori. De aceea apare frecvent în produse fără zahăr, în alimente pentru diabetici sau în dietele low carb.
Autoritățile de reglementare din Europa și SUA îl consideră în continuare sigur pentru consum. Însă datele noi alimentează dezbaterea despre efectele pe termen lung ale aditivilor deveniți omniprezenți în alimentația modernă.
Un compromis cu costuri ascunse?
Pentru mulți consumatori, eritritolul este o soluție la excesele zahărului, ajută la controlul greutății și la menținerea glicemiei în limite normale. Întrebarea care planează acum este dacă acest beneficiu vine cu un preț mai puțin vizibil, la nivel vascular și cerebral.
Cercetările sunt în desfășurare, iar concluziile definitive încă nu pot fi trase. Până atunci, mesajul pare să fie unul de prudență. Chiar și alternativele considerate „mai sănătoase” pot ascunde efecte complexe, care ies la iveală abia după ani de consum constant.
Într-un peisaj alimentar dominat de etichete promițătoare, rămâne o întrebare simplă, dar incomodă: există, cu adevărat, un înlocuitor de zahăr fără niciun risc?






























Comentează