VIDEO Nicușor Dan clarifică acuzațiile legate de experiența juridică a lui Dacian Dragoș: 'Noi credem că avem dreptate'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 06-01-2026 21:31

Actualizat: 06-01-2026 21:36

Article thumbnail

Sursă foto: Administratia Prezidentiala

Nicușor Dan a declarat că situația legată de numirea lui Dacian Dragoș în funcția de judecător reprezintă un conflict social firesc, care trebuie gestionat în limitele legii, fără a alimenta tensiuni în societate.

„Nu vreau să punem foarte multă panică sau patimă, pentru că patima naște ură și ura nu e bună în societate”, a afirmat Nicușor Dan.

Acesta a subliniat că este vorba despre un conflict social în care fiecare parte folosește instrumente legale, precum litigiile în instanță, ceea ce reprezintă „normalitatea într-un stat de drept”.

Referindu-se la criticile aduse numirii lui Dacian Dragoș, Nicușor Dan a susținut că acestea nu sunt întemeiate.

„Critica este că domnul Dragoș nu ar avea cei 18 ani de experiență juridică necesari, în condițiile în care a predat dreptul mai bine de 20 de ani. Noi credem că avem dreptate”, a precizat acesta.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care Curtea de Apel va decide suspendarea decretului de numire, Nicușor Dan a exclus un blocaj instituțional. „Nu vă închipuiți că o să lăsăm Curtea Constituțională fără un judecător timp de doi ani, până la soluționarea procesului de anulare”.

Nicușor Dan a explicat că, într-un asemenea scenariu, va fi numit un alt judecător care să intre în complet și să se pronunțe asupra unor legi importante, inclusiv cele privind sistemul de pensii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri