VIDEO Nicușor Dan a fost mințit? Președintele: M-a deranjat cel mai tare / A "urecheat" instituțiile statului

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 25-11-2025 10:17

Actualizat: 25-11-2025 10:20

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențiala

Președintele Nicușor Dan vorbit, marți, la Summitul pentru guvernanță digitală, despre dezinformare și nu a ezitat să urecheze instituțiile statului, despre care spune că, în fiecare lună, îi prezintă date diferite.

"Am primit foarte multe sugestii la Strategia Națională de Apărare și câteva din pasajele din strategia oficială vin din zona asta.

Ai nevoie de o administrație care lucrează cu date pentru a lua decizii. M-a deranjat cel mai tare că, de multe ori, informațiile pe care le primesc din diferite zone, de la instituții, diferă. E un lucru care ține de fucționarea țării.

Avem zona cyber în care statul român e destul de bine. Apoi, mai e zona de dezinformare, în care nu suntem bine. Nu avem mecanismele pentru detectarea campaniilor de dezinformare. Modul în care instituțiile comunică nu este deloc structurat.

Nicușor Dan: Totul trebuie coordonat în comunicare

Ce este dezinformarea, de fapt? Este o abatere de la o referință. Întrebarea e care-i referință.

Apare un lider politic sau o televiziune care spune că nu-i așa. Cine are referința să spună că nu-i așa?

Dace venim strict în zona de tehnologie, e nevoie să detectezi în timp real o campanie de dezinformare. Nu-ți ajung oamenii să culegi toate datele despre informațiile care sunt spuse.

Totul trebuie coordonat în comunicare, când vorbesc instituțiile statutului. Nu știu dacă un comunicat al MApN ajunge la 1, 2 la mia de locuitori", a spus Nicușor Dan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri