Mii de persoane s-a strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitată, pentru a participa la mitingul organizat de AUR. Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, face un apel către participanţii la protestul organizat sâmbătă de către formaţiunea politică pe care o conduce să nu fie violenţi. El spune că manifestaţia este una pentru democraţie şi împotriva lui Marcel Ciolacu.
UPDATE, ora 17: 50 Călin Georgescu, despre dosarul în care este inculpat
Călin Georgescu a declarat, sâmbătă, despre dosarul în care este inculpat, că el în continuare are speranţa în magistraţii români şi are speranţă în CCR. ”Deci, eu în continuare merg pe linia legii”, a precizat el.
Călin Georgescu a fost întrebat după ce a participat la protest despre acuzaţiile care i se aduc în dosarul deschis de procurori.
”Eu în continuare am speranţa în magistraţii români, în procurori. Aşa cum aţi văzut, am speranţă în Curtea Constituţională. Dacă se restabileşte ordinea constituţională, lucrurile merg bine. Deci, eu în continuare merg pe linia legii. Indiferent, ceea ce am văzut până acum, continui să sper că există demnitate în această instituţie care a făcut foarte mult rău”, a spus candidatul independent.
Despre demersurile pe care le-a făcut la nivel internaţional, privind anularea alegerilor, Georgescu a declarat: ”Rămâne de văzut. Nu s-au încheiat lucrurile şi ce se întâmplă în America este definitoriu”.


Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
UPDATE, ora 17:40 Precizările Jandarmeriei despre incidentele de la miting
Mai multe persoane care sâmbătă iau parte la manifestaţia organizată de AUR în Bucureşti au devenit violenţi. După ce câteva persoane au încercat să treacă de cordonul stabilit de forţele de ordine, unii dintre manifestanţi au aruncat asupra forţelor de ordine cu sticle cu apă şi lăzi din plastic.
„Precizăm faptul că manifestanţii au aruncat asupra forţelor de ordine cu sticle cu apă şi lăzi din plastic, folosite pentru transportul produselor de panificaţie. Subliniem faptul că, pe timpul acestor incidente, jandarmii nu au folosit forţa sau mijloacele din dotare”, transmit reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti.
Oficialii instituţiei transmit că, în urma vizionării imaginilor operative, persoanele care au încălcat legea vor fi identificate, urmând a fi luate măsuri legale faţă de acestea. Acţiunile violente împotriva jandarmilor au avut loc după ce, în Piaţa Victoriei, un grup de manifestanţi a forţat cordonul de jandarmi, cu scopul de a pătrunde pe carosabil, aceştia fiind împiedicaţi de către forţele de ordine prezente la protest.
Jandarmeria reiterează apelul către organizator şi participanţi „de a respecta legea, de a coopera cu forţele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranţă pentru toţi cetăţenii”.
UPDATE, ora 17:30, Declarațiile lui George Simion
Premierul Marcel Ciolacu este "un dictator" care trebuie să plece "prin demisie sau prin forţa poporului", a declarat preşedintele AUR, George Simion, care l-a acuzat pe şeful Executivului că este, împreună cu fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, "coautorul loviturii de stat din 6 decembrie".
El s-a adresat miilor de manifestanţi prezenţi sâmbătă, în Piaţa Victoriei, la protestul AUR organizat împotriva Guvernului şi pentru a susţine "alegerile libere". La manifestaţie au mai ţinut discursuri fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi preşedintele POT, Ana Maria Garvrilă.
"Suntem aici pentru că votul nostru a fost furat, suntem aici pentru că democraţia a fost călcată în picioare, suntem aici pentru că cel care trebuia să fie preşedintele românilor nu este în locul lui de drept ! ", a declarat George Simion.
Liderul AUR a acuzat faptul că acum trei zile, "lovitura de stat care este în desfăşurare a mai avut un episod".
"Domnul Călin Georgescu a fost oprit în trafic de către miliţienii lui Predoiu şi procurorii ambasadelor care încearcă să fabrice dovezi care nu există. Încearcă să facă poliţie politică şi pentru asta, Marcel Ciolacu trebuie să plece acasă! Marcel Ciolacu este coautorul loviturii de stat din 6 decembrie, (...) reprezentantul sistemului care şi-a bătut joc de ţara noastră, care ne-a vândut la bucată şi ne-a trimis românii peste hotare. Este arogant, are o camarilă întreagă cu care fură ţara de 35 de ani şi se prezintă ca fiind revoluţionar. Împreună cu Klaus Iohannis a dat lovitura de stat din 6 decembrie", a adăugat Simion.
El a susţinut că lui Marcel Ciolacu "nu-i place democraţia, nu aude vocea poporului român şi confundă propria persoană cu ţara şi cu Constituţia".
"Nu are democraţia în sânge, în schimb îi place puterea şi controlul, este un dictator care trebuie să plece prin demisie sau prin forţa poporului", a declarat George Simion.
Mii de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Univesităţii din Capitală pentru a protesta împotriva Guvernului, iar în jurul orei 14,00 au plecat în marş către Piaţa Victoriei.
Protestatarii flutură steaguri tricolore şi afişează pancarte împotriva premierului Marcel Ciolacu şi în favoarea lui Călin Georgescu, solicitând organizarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2024. Manifestanţii scandează "Jos Guvernul", "Libertate" şi suflă din vuvuzele.
Jandarmeria Capitalei a anunţat că, în momentul în care protestatarii se aflau în Piaţa Universităţii, a fost depistat un cetăţean polonez având în jurul taliei o curea ce avea ataşat la unul dintre capete un cuţit.
Bărbatul se află sub control judiciar, după ce pe 10 februarie a fost prins de jandarmi la protestul din Piaţa Victoriei având asupra sa un briceag şi a distrus un panou metalic al Jandarmeriei, el având interzis să mai participe la adunări publice.
Tot în Piaţa Universităţii, jandarmii au depistat mai multe persoane având asupra lor obiecte contondente din lemn sau aliaj metalic, folosite ca suport pentru steaguri.
UPDATE, ora 17:00 Declarațiile lui Călin Georgescu
Călin Georgescu, împreună cu soţia sa, a ajuns, sâmbătă, la protestul AUR, în Piaţa Victoriei, el declarând că ciocoii vechi şi noi vor să îi blocheze din nou candidatura, dar el vrea să fie judecat prin vot.
”Ştiu cât efort aţi făcut să veniţi din toate coluţurile ţării, din străinătate. Nu putem fi liberi decât dacă suntem uniţi, sistemul a încercat să ne dezbine dar asta ne-a unit şi mai mult”, le-a transmis Călin Georgescu manifestanţilor.
”Am promis că nu facem politică şi am făcut istorie. Ne vom lua ţara înapoi, fără corupţie, fără securişti. Ciocoii vechi şi noi vor să îmi blocheze din nou candidatura, eu vreau să fiu judecat de voi toţi, prin votul vostru liber, e dreptul vostru să decideţi pe cine alegeţi, nu altcineva”, a afirmat Georgescu.
”Am demonstrat tuturor ce înseamnă curajul de a fi român. Copiii voştri vor fi mândri de voi, pentru că viitorul este al celor drepţi, nu al celor care stau în genunchi în faţa puterilor internaţionale străine. Niciodată România nu va sta în genunchi. Vrem o ţară demnă, prosperă, cu oameni demni, o ţară prietenă cu toată lumea, să aibă prieteni peste tot şi să împartă valorile care ne-au unit: pace, democraţie şi libertate”, a mai spus candidatul independent.
”Să avem încredere, credinţă în noi, credinţă în Dumnezeu şi ţara va fi a noastră. Vă iubesc, dragi români!”, a spus el în finalul discursului.
UPDATE, ora 15.20. Îmbrânceli la Piața Victoriei.
Mia mulți protestatari au încercat să forțeze cordonul jandarmilor pentru a ajunge la gardul Guvernului, dar acțiunea acestora a fost respinsă de jandarmi.
UPDATE, ora 15.10. Ce a declarat Călin Georgescu
Eram în familia mică si am intrat în familia mare, România.
Mă simt bine, foarte bine. Din două am rămas cu o cârjă.
Ei au câștigat. eu nu am ales să candidez, ei sunt importanți, nu eu..
Sufletul poporului român, suflet din sufletul nostru. Estee o zi istoică. Ce ne povesteau părinții, se întâmplă azi. Scriem istoria.
E pentru poporul român care conștientizează totul. Clasa politică să recunoască că e în slujba poporului și nu invers.
Deci poporul a demonstrat că știe ce înseamnă democrația. Se luptă pentru ea. Ca atunci când zici că crezi în Dumnezeu. Trebuie să lupți nu doar să crezi.
UPDATE, ora 15.00. Călin Georgescu a ajuns în Piața Victoriei
UPDATE, ora 14.40. 4.000 de oameni la protest
Până sâmbătă, la prânz, aproximativ 4.000 de oameni s-au strâns în Capitală pentru a protesta împotriva guvernului condus de Marcel Ciolacu, la îndemnul AUR.
Protestatarii se aud scandând lozinci precum „Simion, patriot”, „Libertate”, „Georgescu președinte”, „Jos dictatura” sau „Jos guvernul trădător”.
Protestul a fost organizat de AUR, iar George Simion se află printre protestatari.
Sâmbătă, la prânz, aproximativ 4.000 de oameni se îndreaptă dinspre Piața Universității spre Piața Victoriei


Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
UPDATE, ora 14.05. Protestatarii au plecat spre Piața Victoriei.
Au fost restricționate ambele sensuri ale bulevardului Gheorghe Magheru, dinspre Piața Universității către Str. C.A Rosetti, anunță Brigada Rutieră.
De asemenea a fost restricționată și strada Dem I Dobrescu.
UPDATE, ora 13.50. George Simion a ajuns la protestul de la Universitate.
UPDATE, ora 13.30. Protestatar polonez ridicat de la protest
Protestatarul polonez ridicat, acum câteva săptămâni, de la un protest, pentru că avea un cuțit la el, a fost săltat acum de la Piața Universității. El avea interdicție să participe la manifestații, el aflându-se sub control judiciar.
Totodată, persoana avea aplicat în jurul taliei și un obiect vestimentar la capătul căruia se afla un obiect tăietor-înțepător.
Persoana a fost condusă la secția de poliție, pentru stabilirea situației de fapt și aplicării măsurilor legale care se impun.


UPDATE, ora 12.45. Obiecte găsite de jandarmi
În zona adunării publice, jandarmii au depistat mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente din lemn sau aliaj metalic, folosite ca suport pentru steaguri.
"Reamintim faptul că o asemenea recuzită nu poate fi acceptată la adunări publice, din cauza riscurilor pe care le poate genera în cazul folosirii pentru acțiuni violente. Menționăm faptul că steagurile au ramas în posesia participanților, fără obiectele contondente anterior menționate.
În acest context, subliniem faptul că măsurile preventive adoptate de jandarmi sunt legale și oportune, având exclusiv scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanților a unor obiecte/substanțe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice.
Reiterăm apelul nostru către participanți de a respecta legea, de a coopera cu forțele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranță pentru toți", spun reprezentanții Jandarmeriei.
UPDATE, ora 12.20. Protestatarii au blocat Bulevardul Magheru, în zona Piața Universității
@comunitatea.cg #LIVEAgencyAwards #fyp #romania #bucuresti #turul2 #georgescu #cg #protest #diaspora #aur #piatavictoriei #piatauniversitatii #georgesimion #ccr #marcelciolacu #psd #pnl #bolojon #crinantonescu #aur ♬ sunet original - comunitatea.cg
George Simion a cerut participanţilor la protest „să nu încerce să acuze în vreun fel autorităţile şi jurnaliştii”; arătând că „şi ei îşi fac treaba şi îşi doresc să asigure un miting paşnic şi sper să asigure informaţi corecte de la această manifestaţie”.
Acesta a precizat că va păstra pe tot parcursul manifestaţiei legătura cu forţele de ordine şi cu presa care transmite de la eveniment.
„Avem două obiective în protestul nostru de azi: o dată, să revenim la democraţie, la cursul democratic, să susţinem alegerile libere şi să protestăm contra guvernului, este un protest anti-guvernamental, să cerem demisia lui Marcel Ciolacu”, a afirmat George Simion chiar la începutul mitingului.
De altfel, Simion l-a criticat pe Ciolacu spunând că acesta nu acesta reprezintă România.
„Nu vom pune niciodată semnul egal între Marcel Ciolacu şi România, la fel cum unii şi alţii îşi închipuie că ataci ordinea constituţională dacă îi ataci pe Marcel Ciolacu, pe Predoiu, sau pe Bolojan. Să facem o mică diferenţă: echilibrul între puteri trebuie să reziste, trebuie să existe şi un raport corect între putere şi opoziţie, noi ne dorim să menţinem cursul democratic al României”, a adăugat George Simion.
La ora transmiterii acestei ştiri peste 100 de oameni se află în Piaţa Universităţii. Aceştia au adus cu eu steaguri tricolore şi cer plecarea Guvernului, scandând „Georgescu preşedinte!”.
La ora 14:00, se va pleca în marş din Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei, acolo unde va fi amenajată o scenă.
AUR a transmis recomandări pentru participanţii la protest şi le-a cerut să urmeze instrucţiunile organizatorilor, care vor purta banderole galbene, pentru a putea fi uşor de observat.
”Nu daţi curs actelor de violenţă! Adresaţi-vă responsabililor de protest dacă observaţi instigatori sau dacă sunteţi victima unui incident. Nu intraţi în contradictoriu cu forţele de ordine sau cu jurnaliştii prezenţi la miting! Nu veniţi cu niciun alt însemn sau steag, în afară de tricolor! Pentru a limita pe cât posibil tulburarea liniştii publice, nu veniţi cu vuvuzele sau alte materiale similare!”, a transmis AUR.
Simion, despre depunerea candidaturii lui Georgescu: Nu își va depune astăzi
Pot să vă spun 100% că nu își va depune astăzi (n.r. „sâmbătă”), a spus George Simion, despre depunerea candidaturii lui Călin Georgescu.
El a adăugat că acest lucru se va întâmpla luni, „la o oră la care presa și opinia publică va fi anunțată”.
Întrebat dacă ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din mai, liderul AUR a spus că nu are această intenție. „Am anunțat de nenumărate ori și voi repeta neobosit că nu voi candida la alegerile prezidențiale”, a adăugat el, reiterându-și susținerea pentru Călin Georgescu.
Simion a spus că are mai multe planuri: „planul A este simplu, turul doi înapoi. Este cel mai corect și constituțional lucru să se întâmple, să revenim la turul 2. Iar planul B este cel care se va întâmpla în aceste zile, depunerea candidaturii de domnul Călin Georgescu. Există și un plan C, există și un plan D. Suntem pregătiți să înfruntăm abuzurile comise de statul român, care începând cu 6 decembrie a instaurat dictatura în România”.


































Comentează