VIDEO 'Marele român' care a păcălit elitele politice din Cipru: Verigă în finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale și scandaluri de corupție

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 12-01-2026 09:48

Actualizat: 12-01-2026 09:50

Article thumbnail

Sursă foto: parapolitika.gr

Un scandal cu potențial exploziv zguduie Ciprul în plină perioadă electorală, după apariția unei înregistrări video care sugerează nereguli financiare la cel mai înalt nivel al puterii. În centrul anchetei se află un personaj misterios: un român care s-a prezentat drept „Florin Gheorghiu”, folosind numele celebrului mare maestru internațional de șah din România, astăzi în vârstă de 81 de ani.

Potrivit investigațiilor publicate de Parapolitika (Grecia) și ANT1, bărbatul – a cărui identitate reală nu a fost făcută publică – a participat la întâlniri repetate cu persoane-cheie din anturajul președintelui cipriot Nikos Christodoulides, prezentându-se drept reprezentant al companiei de investiții Stratix Wealth.

Întâlniri la nivel înalt și discuții filmate

Conform presei elene și cipriote, „Florin Gheorghiu” a avut întâlniri cu Giorgos Lakkotrypis, colaborator apropiat al președintelui, dar și discuții cu Charalambos Charalambous, șeful cabinetului prezidențial, precum și o întrevedere de două ore la Londra cu omul de afaceri Giorgos Chrysochos, director al grupului Cyfield, potrivit Rador Radio România.

O videoconferință de aproximativ 45 de minute, desfășurată la începutul lunii decembrie, este una dintre piesele-cheie ale scandalului. Din acea înregistrare provine și replica care a inflamat opinia publică din Cipru: „Decideți câți bani veți pune, ca să vă spunem cât să puneți”, i-ar fi spus Charalambous presupusului român.

Acuzații de mită și sancțiuni legate de Rusia

Din montajul video reiese insinuarea că anumite firme ar fi fost dispuse să finanțeze campania electorală a lui Christodoulides pentru a obține tratament preferențial, inclusiv în contextul sancțiunilor impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

Cei vizați nu neagă existența discuțiilor, dar susțin că materialul este un montaj manipulat, realizat cu scop politic.

Acuzații de „război hibrid” și pista rusă

Președinția Republicii Cipru a reacționat dur, vorbind despre un atac de tip „război hibrid”, iar surse citate de presa cipriotă indică faptul că un raport al analiștilor de securitate ar sugera o posibilă origine rusă a operațiunii.

Mai mult, anchetatorii au descoperit urme digitale care duc către servere din Azerbaidjan și Spania, posibil folosite pentru distribuirea materialului video, publicat inițial pe platforma X de un cont numit Emily Thompson.

Numele maestrului Florin Gheorghiu, folosit fără legătură cu cazul

Pentru claritate, publicațiile elene subliniază că adevăratul Florin Gheorghiu, mare maestru internațional de șah din România, nu are nicio legătură cu acest caz, numele său fiind folosit abuziv pentru a conferi credibilitate falsului „investitor”.

Președintele Nikos Christodoulides a cerut probe concrete și a respins acuzațiile, în timp ce poliția cipriotă analizează identitatea reală a românului și circuitul banilor invocat în înregistrări.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri