Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), îi dă replica fostului preşedinte Traian Băsescu, "părintele ei politic", după ce acesta a afirmat în repetate rânduri, în ultimii ani, că a greşit când a numit-o în fruntea DNA.
Laura Codruța Kovesi îi dă replica lui Traian Băsescu, cel care a spus că a făcut o greșeală când a numit-o șefa DNA
”Ce să facem, unii dintre ni rămânem în amintirea oamenilor pentru greşelile noastre”, spune Kovesi.
„Eu l-am auzit de multe ori pe domnul preşedinte Băsescu, în ultimii ani cred că l-am auzit de câteva ori spunând că a făcut o greşeală că m-a numit la DNA. după aceea, cred că a spus în una din intervenţii că a făcut o mare greşeală că m-a numit la DNA. Ce să facem, unii dintre ni rămânem în amintirea oamenilor pentru greşelile noastre mai mari sau mai mici”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi în podcastul Friendly Fire.
Kovesi a spus că îşi respectă foştii colegi şi a refuzat să comenteze faptul că în ultimii ani numărul dosarelor instrumentate de Direcţia Anticorupţie a scăzut, argumentând că nu ştie ce condiţii de lucru au avut procurorii. Ea spune că nu poate comenta ceva ce nu poate evalua personal.
Kovesi: Credeţi că procurorii din DNA au fost lăsaţi să îşi facă treaba, au fost încurajaţi să îşi facă treaba, au avut tot ce le trebuie să îşi facă treaba?
„Credeţi că procurorii din DNA, aceiaşi oameni cu care au am lucrat ani de zile şi care au făcut toate acele dosare au fost lăsaţi să îşi facă treaba, au fost încurajaţi să îşi facă treaba, au avut tot ce le trebuie să îşi facă treaba? Credeţi să după ce au văzut toate acele achitări şi după ce aceşti inculpaţi care au scăpat s-au dus şi au dat în judecată statul român şi statul român s-a îndreptat împotriva lor, mai au motivare să facă aceste dosare? Nu ştiu haideţi să-i întrebăm, haideţi să facem o dezbatere şi atunci o să comentez”, a afirmat Kovesi.
Ea a confirmat că mulţi dintre colegii săi cu experienţă i-au spus că au pleca din sistem pentru că nu au fost lăsaţi „să îşi facă cu adevărat treaba”, că „sunt presiuni asupra lor şi atunci când deschid dosare importante le sunt luate”.

































Comentează