VIDEO ÎPS Teodosie: 'În acest fel, Ilie a readus credința poporului, căci păgânii au strigat de dimineață până seara către zeul lor Baal, și nu i-a auzit nimeni

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 21-07-2025 13:09

Actualizat: 21-07-2025 16:09

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Credincioșii din parohia Sfântul Ilie din Constanța au primit în ziua hramului binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie, iar în cuvântul de învățătură a vorbit despre felul în care Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a dovedit păgânilor cine este Dumnezeul cel adevărat.

”Ilie, cu cuvântul său, L-a rugat pe Dumnezeu să închidă cerul, și a fost secetă mare: nu plouase și nici rouă nu căzuse pe pământ timp de trei ani și șase luni. A chemat poporul pe munte ca să aducă jertfă – și el, și cei care spuneau că ascultă de Baal –, dar a cerut ca jertfa să nu fie aprinsă de foc omenesc, ci să vină foc din cer.

În acest fel, Ilie a readus credința poporului, căci păgânii au strigat de dimineață până seara către zeul lor Baal, și nu i-a auzit nimeni. Seara, după ce Ilie a pregătit jertfa – a pus doi junci pe 12 pietre după numărul semințiilor lui Israel, a turnat apă peste jertfă și a săpat șanțuri pe lângă ea –, la rugăciunea sa, îndată a venit foc din cer care a mistuit jertfa, a topit pietrele și a uscat apa. Atunci tot poporul a strigat: „Domnul este Dumnezeu!”

Arhiepiscopul Tomisului a vizitat, sâmbătă, cu prilejul hramului, și Mănăstirea Sfântul Ilie din apropierea localității Istria. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit o troiță. Tot cu acest prilej, monahia Paisia Ureche, stareța așezământului, a fost hirotesită stavroforă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri