VIDEO ÎPS Teodosie a slujit între militari: Armata este coloana vertebrală a poporului nostru. Biserica și armata au fost mereu împreună

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 19-09-2025 22:01

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În fiecare an, la data de 19 septembrie, este sărbătorită Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. Evenimentul, ce rememorează reușita Armatei Române din Primul Război Mondial prin doborârea primului avion inamic de către o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene, a fost marcat, vineri, la malul mării printr-o ceremonie militară și religioasă.

Sărbătoarea a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfânta Treime și Sfântul Prooroc Ilie” din cadrul Centrului Național de Instruire pentru Apărarea Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

În continuare a avut loc ceremonia militară, ce a reunit militari și oficialități. În cadrul evenimentului, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, general-maior Aurel Cezar Stănciulescu, a apreciat profesionalismul și spiritul de sacrificiu al militarilor români:

„Dragi artileriști și rachetiști antiaerieni, reprezentați o armă complexă și deloc ușoară, ce presupune instruire riguroasă, precizie, atenție și reacții rapide. Știu că unele programe de înzestrare nu s-au derulat în ritmul dorit. Vă asigur însă că achizițiile de noi echipamente constituie o prioritate. Alături de programele deja cunoscute privind sistemele SHORAD, VSHORAD și MANPADS, România s-a alăturat de curând inițiativei europene de achiziție comună pentru sistemele Mistral 3.

Aniversarea armatei îmi oferă prilejul de a vă transmite întreaga mea recunoștință și felicitări pentru activitatea desfășurată, dar și de a vă îndemna să rămâneți la fel de devotați și responsabili.”

”În această zi simt și eu, ca voi toți, vibrația momentului aniversar, dar și mândria de a face parte dintr-o comunitate cu o lungă tradiție, o armă cu un pronunțat caracter tehnic, o armă în care întotdeauna diferența a fost făcută de cele mai avansate tehnologii ale momentului. În același timp, mă bucur că avem prezente alături de noi personalități care ne apreciază și ne prețuiesc, fapt pentru care vă mulțumim.”, a spus, pentru Trinitas TV, colonelul Valeriu Călin, comandatul Centrului Național de Instruire pentru Apărarea Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu”.

După primirea onorului și intonarea Imnului Național, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a săvârșit un Te Deum. Cu această ocazie, ierarhul a vorbit despre importanța armatei în istoria poporului român:

„Armata este coloana vertebrală a poporului nostru și multă vitejie și dăruire de sine a arătat în cursul istoriei. Au fost atâtea biruințe! De aceea noi cinstim memoria înaintașilor noștri de fiecare dată când este sorocul. Biserica și armata au fost mereu împreună. De aceea și acum avem preoți în armată și, iată, în războaiele care s-au dus am avut preoți care au avut grijă de sufletele militarilor ce luptau.”

La finalul evenimentului a fost sfințită o troiță ridicată în incinta unității, ctitorită de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri