VIDEO Imagini spectaculoase de la căutările criminalului din Argeș - Polițiștii și jandarmii sunt mereu cu mâna pe trăgaci: Îl vom găsi!

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-07-2025 17:37

Actualizat: 15-07-2025 20:37

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sute de oameni ai legii îl caută în continuare pe criminalul din Mureș. Emil Gânj pare de negăsit după ce și-a ucis și incendiat fosta iubită.

Zi și noapte, polițiștii și jandarmii iau la pas toate zonele în care criminalul s-ar putea ascunde. În weekend, rude și apropiați ai acestuia au fost audiați de către anchetatori. Mai mult, potrivit surselor noastre, Poliția Română a spus că va da o recompensă de 5.000 de euro persoanei care va da informații ce vor duce la capturarea fugarului.

Mai mult, se pare că acesta ar fi dormit în podul unei case aflate la peste 100 de km de localitatea Miheșu de Câmpie. În plus, judecătorii au decis arestarea în lipsă a bărbatului.

Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este căutat de peste o săptămână

Bărbatul, Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este căutat de aproape o săptămână, inclusiv în judeţele Arad şi Bistriţa-Năsăud, unde diverse persoane au sesizat că l-ar fi văzut în anumite locuri.

Concomitent, au avut loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audiaţi, colaborând cu Poliţia şi furnizând date referitoare la locurile în care s-ar putea ascunde suspectul. Potrivit unor surse apropiate anchetei, descinderile au avut loc la fratele bărbatului căutat, la sora acestuia, precum şi la o femeie.

”Operaţiunile de verificare au fost intensificate, noaptea trecută, iar în urma datelor şi informaţiilor obţinute, la acest moment sunt efectuate activităţi de căutare, în judeţul Arad”, a anunţat duminică dimineaţă IPJ Mureş.

De asemenea, concomitent cu verificarea pistei din Arad, vor fi continuate activităţile de căutare şi efectuate descinderi, la unele adrese din judeţul Mureş.

Sîmbătă, Poliţia a anunţat că apropiaţii bărbatului care este bănuit de comiterea infracţiunii de omor din judeţul Mureş au început să colaboreze cu autorităţile, implicit cu Poliţia Română, iar mai multe persoane au fost audiate.

Conform poliţiştilor, o primă persoană audiată a oferit informaţii relevante cu privire la locuri în care s-ar putea afla bărbatul căutat.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a reiterat că acest bărbat este deosebit de periculos.

”Să nu uităm faptul că acesta a comis în trecut o infracţiune cu violenţă, respectiv un omor calificat pentru care a şi fost condamnat”, au transmis anchetatorii.

Ei au precizat că au fost suplimentate forţele pentru căutarea bărbatului.

”Avem angrenate forţe suplimentare în căutarea acestui bărbat deosebit de periculos. Vorbim aici de efective din cadrul Poliţiei Române, respectiv Direcţia de Investigaţii Criminale, Institutul Naţional de Criminalistică, Direcţia de Operaţiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiza Informaţiilor precum şi importante efective din cadrul Inspectoratului Poliţie Judeţean Mureş. Bineînţeles, toate activităţile beneficiază de sprijinul Jandarmeriei Române. Colegii de la jandarmerie sunt şi ei angrenaţi în aceste căutări şi avem de asemenea şi sprijin din partea Centrului Chinologic Sibiu. Aşadar mai multe echipaje canine se află în aceste momente şi efectuează căutări specifice cu câinii politişti pentru depistarea urmăritului”, a menţionat, sâmbătă, reprezentantul IGPR.

El a făcut apel la cetăţeni să sune la 112 dacă îl observă pe bărbatul căutat.

„Este foarte important ca oamenii să nu uite că bărbatul este unul deosebit de periculos şi dacă îl observă, să nu intre în contact cu acesta, să nu intre în dialog cu acesta. Este foarte important să sune de urgenţă la 112. De asemenea facem un apel pe această cale la toate persoanele care deţin informaţii cu privire la locaţia în care s-ar putea afla urmăritul să le ofere Poliţiei Române în cel mai scurt timp pentru că este foarte important acest parteneriat între societatea civilă, între oameni şi instituţiile statului, mai ales când vorbim de un infractor deosebit de periculos”, a mai transmis sursa citată.

Emil Gânj este cunoscut ca o persoană violentă, are dosare de violenţă în familie şi a făcut închisoare pentru omor, fiind eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen.

El a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat. Acum este suspectat că şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri